Deniile se săvârşesc începând cu seara Floriilor până în Vinerea Mare, când se cântă Prohodul Domnului. Cuvântul “denie” vine de la slavonescul “vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujba nocturnă.

S-a păstrat denumirea de Denie pentru Utreniile din Săptămâna Patimilor, pentru că ele se săvârşesc seara. Chiar daca Denia este o Priveghere, ea diferă de ceea ce Tipicul indică prin Priveghere. Denia este doar Utrenia simplă a zilelor de rând, în vreme ce Privegherea presupunea Utrenia unită cu Vecernia şi Litia. Dar şi ca Utrenie simplă, Denia nu se aseamană cu Utrenia din zilele de rând, pentru că ea cuprinde cântări şi rugăciuni specifice doar perioadei Sfintelor Paşti.

Luni, marţi şi miercuri se oficiază Liturghia darurilor mai înainte sfinţite, în Joia Mare se oficiaza Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare unită cu Vecernia. În unele mănăstiri, în Joia Patimilor are loc ritualul spălării picioarelor, care aminteşte de gestul de smerenie făcut de Hristos înainte de Cina cea de Taină – spală picioarele ucenicilor. În mănăstiri, stareţul este cel care spală picioarele monahilor. Luni, În Săptămâna Sfintelor Patimiri, Biserica ne aduce aminte de Patriarhul Iosif care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. El este o preânchipuire a lui Hristos, vândut de Iuda. Tot în timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. E o pildă dată omului din care trebuie să se reţină că Dumnezeu este atât iubire cât şi dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va răsplăti, ci va şi pedepsi pe cei ce nu au rodit.

Marţi se face pomenirea celor zece fecioare. Din pildă, reţinem că cinci fecioare au avut doar candelă fără ulei, iar celelalte cinci au avut şi candelă şi ulei. Candelă fără ulei reprezintă realizarea de sine în totală nepăsare de ceilalţi. Candelă cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie.

În Miercurea Săptămânii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. Miercuri este ziua în care Iuda l-a vândut pe Hristos fariserilor, pe treizeci de arginţi.

Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie; Cina cea de Taină la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii; rugăciunea arhierească; începutul patimilor prin vinderea Domnului. Specific deniei de joi seara sunt citirea celor 12 Evanghelii şi scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii.

Vinerea Mare este o zi aliturgică, nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie. În dimineaţa acestei zile, se scoate Epitaful din Sfântul Altar şi se aşează pe o masă  în mijlocul bisericii. Aceasta Masă are în faţă Sfânta Cruce scoasă din Joia Mare. Seara se oficiază slujba Prohodului Domnului, în timpul căreia se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf (o pânză care reprezintă scena punerii în mormânt a Mântuitorului). După această procesiune, preoţii vor aşeza Epitaful pe Sfânta Masă din Altar, unde va rămâne până în miercurea din ajunul Înălţării Domnului. În această zi se face pomenirea sfintelor, înfricoşătoarelor şi mântuitoarelor Patimi ale Mântuitorului şi mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit raiul.