Demonstraţie a motocicliştilor-cascadori din Ungaria în centrul oraşului

Demonstraţie a motocicliştilor-cascadori din Ungaria în centrul oraşuluiActualizare: fotografii de la demostrația motocicliștilor puteți vedea aici.

Duminică, 6 august, începând cu ora 12, în Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va avea loc o demonstraţie moto, avându-i ca invitaţi pe membrii echipei Stunt Master din Ungaria, dar și un concurs cu premii

„Biciclistul de azi, motociclistul de mâine ”, adresat copiilor cu vârsta de 3-4 ani, organizat în pauza demonstrației moto. Totodată, participanții la eveniment vor putea admira o parte din motocicletele și ATV-urile expuse de către unul dintre partenerii campaniei demarate de Serviciul Rutier Neamț. Campania, intitulată „Alege Viaţa!”, şi-a propus a demarat prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi motociclişti, cât și conștientizarea conducătorilor de autovehicule asupra riscurilor la care sunt expuși motocicliștii în calitate de participanți la trafic.

„În cadrul acestei campanii au fost angrenați motocicliștii nemțeni, cu sprijinul cărora au fost realizate materiale preventive, respectiv afișe, pliante și stickere cu sloganul „ Alege Viața!”, care vor fi distribuite participanților cu ocazia evenimentului organizat în Piatra Neamț în data de 06.08.2017”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Astfel duminică, evenimentul va debuta cu o conferință de presă organizată la sediul IPJ Neamț la orele 10 la care vor participa reprezentanții mass-media și partenerii implicați în campanie. În continuarea activităților, la ora 10.45 la sediul Școlii de Șoferi Amatori, polițiștii se vor întâlni cu motocicliștii pentru a dezbate atât teme de prevenție cât și problemele cu care aceștia se confruntă în trafic. Ulterior acestei întâlniri va avea loc deplasarea în mod organizat a coloanei de motocicliști pe traseul Str. Petru Movilă – Bd. Decebal – bd. Republicii – str. Piața Ștefan cel Mare”.

Evenimentul a fost promovat prin crearea unei pagini oficiale pe facebook, Alege Viața, unde se fac înscrierile pentru participarea la concursul „Biciclistul de azi, motociclistul de mâine ”.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...

    Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

    Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de astăzi, finanțare europeană pentru...

    Bacău. Tânăr arestat la domiciliu după ce a furat o mașină și a provocat un accident

    Un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Tamași a ajuns în...