Demisie neșteptată la Inspectoratul Școlar

isj 2014Profesoara Mirela Cristina Grigore a renunțat să mai fie inspector școlar de Franceză, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, alegând calea demisiei. Decizia este una neașteptată, dacă luăm în calcul faptul că, după organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de inspectori școlari, aceasta a trecut cu brio de concurs.

Prof. Viorel Stan, inspector școlar general al IȘJ Neamț spune că nici el nu se aștepta la această decizie, însă nu va face altceva decât să pună în aplicare opțiunea doamnei profesoare.

„Sunt motive personale invocate de doamna Grigore. Până la numirea unui alt inspector vom apela tot la ajutorul dumneaei deoarece cunoște foarte bine profesorii de franceză și știe ce e de făcut pe zona în care a lucrat până acum”, a spus inspectorul Stan.

Întrebat dacă s-a gândit la un înlocuitor, „generalul” s-a rezumat la a spune că nu va căuta profesori din zonele Roman și Târgu-Neamț, dar că până acum nu are nicio variantă sigură. Pe de altă parte, există și supoziția, alimentată de unele persoane din inspectorat, că doamna Grigore ar fi renunțat din cauza episodului cu bacalaureatul, unde au fost descoperite nereguli. Așa cum ne-a precizat inspectorul Stan, profesoara Grigore a fost membră în comisia de bacalaureat. La momentul redactării acestei știri, am încercat să o contactăm telefonic pe prof. Grigore, însă ni s-a răspuns că aceasta nu este în inspectorat. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...