O delegație a Comisiei Europene, condusă de Carsten Rasmussen – şeful Unității pentru România – Direcţia Generală Politică Regională şi Urbană, va fi prezentă, miercuri 26 aprilie, la Piatra Neamţ, pentru o vizită de lucru în Regiunea Nord-Est. Reprezentanții Comisiei Europene își propun să ia pulsul regiunii, prin întâlniri cu reprezentanții administrației publice locale, ai mediului academic și ai sistemului antreprenorial și prin vizitarea unor proiecte finanțate dîn perioada 2007-2013, cu impact major asupra comunităților locale și dezvoltării regiunii, în ansamblu. Vizita delegaţiei a început de astăzi, 25 aprilie, la Bacău, unde vor fi vizitate proiectele: „Sistem integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Bacău”, „Modernizarea şi amenajarea parcului Bai în Municipiul Moineşti”, „Reutilizare clădire în scopul transformării în centru social în Municipiul Moineşti”, „Modernizarea ambulatoriului integrat al Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti” şi „Reabilitare reţele de străzi urbane, trotuare şi iluminat public în oraşul Comăneşti, jud. Bacău”.
După întâlnirea de la Piatra Neamţ, reprezentanţii Comisiei Europene vor ajunge la Vaslui, unde vor fi vizitate proiectele: ”Reabilitarea şi modernizarea centrului de tineret din oraşul Negreşti” , „Centrul pentru Educatie Incluzivă Negreşti”, „Modernizarea staţiilor de cale ferată Piatra-Neamţ – Botoşani – Vaslui – Brăila” şi “Reabilitare zonă pietonală centrală şi iluminat arhitectural în Municipiul Vaslui”. Pe 28 aprilie, urmează judeţul Iaşi.
“Nu mai suntem în ipostaza în care o vizită a Comisiei Europene ne dă emoții, ci, dimpotrivă, avem șansa să demonstrăm cât am evoluat, dar și să învățăm împreună cum putem face lucrurile mai bine. Colaboratorii noștri, care participă activ la această misiune, sunt parteneri pe temen lung și își vor putea vedea răsplătite eforturile prin implicarea și interesul pe care le manifestă față de oportunitățile oferite de Comisia Europeană. Suntem recunoscători reprezentanților Comisiei Europene, care ne-au facilitat și încurajat dialogul si care pot vedea în rezultatele muncii noastre o posibilă soluție pentru Politica de coeziune post 2020” a spus Vasile Asandei, director general A.D.R. Nord-Est.
Gianina Buftea