Delegația de la Roanne a sosit la Piatra Neamț

stefan roanne

Delegația franceză, de la Roanne, oraș înfrățit cu municipiul Piatra Neamț, a fost primită oficial, ieri, de conducerea Primăriei Piatra Neamț, în cadrul vizitei întreprinse cu ocazia manifestărilor dedicate Zilelor Orașului Piatra Neamț.  Din delegație fac parte şase persoane, membri ai Asociației Roanne-Piatra Neamț, precum și consilieri municipali din cadrul Primăriei Roanne. La primirea oficială, din partea Primăriei Piatra Neamț au fost prezenți atât primarul Gheorghe Ștefan, cei doi viceprimari, Aurelia Simionică și Adrian Grigoraș, city managerul Bogdan Pușcașu cât și funcționari din cadrul instituției. ”Suntem bucuroși să avem oaspeți de la Roanne și vrem să le mulțumim pentru primirea făcută anul trecut, în orașul lor, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de când s-a înființat Asociația de prietenie Roanne-Piatra Neamț. Consider că prietenia dintre cele două orașe și activitatea asociației noastre a fost un factor de echilibru. Eu vreau să le urez bun venit, sper să aibă un sejur plăcut și în tot acest timp să aprofundeze frumusețile orașului nostru”, a declarat Gheorghe Ștefan, primar al municipiului Piatra Neamț.

”Este pentru prima dată când mă aflu în România și la Piatra Neamț. Orașul Riorges, parte componentă a Roanne-ului a fost de la început prezent în relațiile dintre Piatra Neamț și Roanne. Doresc să mulțumesc asociației pentru tot ceea ce a făcut în vederea dezvoltării relațiilor dintre cele două orașe, iar ieri am vizitat cu o deosebită emoție centrul Elena Doamna din Piatra Neamț, am rămas profund impresionat de ceea ce am văzut acolo și de mesajul transmis de directorul centrului. La împlinirea a 20 de ani de prietenie este momentul să începem să facem proiecte pentru viitor și spun asta pentru că la noi, în Franța, se spune că la 20 de ani trebuie să începem să ne gândim la viitorul vieții noastre”, a spus M. Michaud, viceprimar Riorges
După prezentarea oficială primarul Gheorghe Ștefan a primit un cadou simbolic din partea francezilor, aceştia primind la rândul lor de la edilii pietreni, mici daruri tradiționale. ”Iată sunt 20 de ani de când realizăm acțiuni comune, eficace și concrete. Dorim să găsim în continuare un teren comun, să ne înțelegem, să deschidem discuții pentru a identifica interesele noastre comune. Există o serie întreagă de domenii unde putem face schimburi de experiență”, a spus M. Maestracci, viceprimar Roanne, director adjunct în relații europene și internaționale la Primăria Roanne. Delegația fraceză va rămâne la Piatra Neamț pe toată durata desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Orașului.

Irina CĂLIN

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...