Definitivatul ”de primăvară”: Încep înscrierile!

Cadrele didactice care, până la 1 septembrie 2016, au încheiat minimum un an de predare la catedră se pot în scrie la Examenul național de definitivare în învățământ. Candidații vor putea depune dosarele de înscriere la unitățile de învățământ de proveniență începând de mâine, 3 octombrie, și până pe 7 octombrie.

rezultate-definitivatÎn 21 octombrie, candidații vor fi înștiințați dacă dosarul de înscriere le-a fost admis.

Examenul pentru Definitivat se va desfășura, în acest an, mai devreme decât în anii anteriori, în vacanța de primăvară (luna aprilie). Reprezentanții Ministerului Educației au motivat schimbarea calendarului de examen prin faptul că, în acest fel, ”se decongestionează activitatea din timpul vacanţei de vară”.

Până la 31 martie 2017, vor avea loc inspecțiile de specialitate (2 inspecții, media lor trebuie să fie minimum 7 pentru ca proba să fie considerată promovată), iar proba scrisă va avea loc în 20 aprilie. O altă probă este evaluarea portofoliului profesional al candidatului, nota de promovare trebuie să fie minimum 7 (media notelor de la inspecții și portofoliul trebuie să fie minimum 8 pentru a putea participa la proba scrisă). Nota minimă de promovare a examenului este 8. Definitivatul este examenul care le dă profesorilor dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, aceștia putând fi angajați pe perioadă nedeterminată. Profesorii se pot prezenta de maximum 3 ori la examenul de definitivat, în cel mult 5 ani. Cei care nu trec de examen pot fi angajaţi în învăţământ doar pe perioadă determinată. După definitivare, evoluția în carieră se realizează prin gradul didactic II și gradul didactic I. (M. TEODOROF)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...

    Ai treabă la Registrul Comerțului din Neamț? Din 15 octombrie, nu vei mai putea plăti la casierie

    Persoanele care au de achitat tarife pentru servicii ale Registrului Comerțului trebuie să-și...

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...