Un accident de muncă, se pare, a avut loc luni după amiază, 10 decembrie, în satul Dreptu, comuna Poiana Teiului. Din primele informații, este vorba despre un bărbat, de 59 de ani, care ar fi fost prins între motofierăstrăul pe care îl folosea și un arbore. Primii au fost anunțați pompierii, care, când au ajuns la fața locului, au găsit omul mort.
Potrivit ISU Neamț, ”la o exploatare forestieră, un copac ar fi căzut peste un muncitor. Legătura a fost luată cu greu din cauza lipsei semnalului la telefon. Persoana care a anunțat 112 a anunțat mai întâi patronul firmei forestiere care, la rândul său a transmis informația Dispeceratului 112. La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu un autoturism și o ambulanță SMURD. După ce echipa ISU a ajuns la fața locului, persoana a fost găsită decedată”. (I.Ș.)
Condoleante!