Dans LatinÎn perioada 30 septembrie – 1 octombrie, în Sala Polivalentă din Piatra-Neamţ va avea loc un concurs de dans latino intitulat WDSF (World Dance Sport Federation) International Standard Latino – Romanian Dance Festival, organizat de Federaţia Română de Dans Sportiv (FRDS).

Printr-un proiect de hotărâre ce va fi discutat în şedinţa extraordinară de vineri, 25 august, se propune asociere cu FRDS şi acordarea sumei de 100.000 de lei din bugetul judeţului pentru organizarea acestei competiţii. În acelaşi proiect este supus aprobării documentul prin care se va realiza asocierea cu federaţia de profil.

Banii vor fi alocaţi într-o primă tranşă de 70% până la 29 septembrie, iar diferenţa trebuie să fie achitată până la data de 3 noiembrie, după ce sunt primite documentele justificative pentru prima sumă, potrivit acordului.

Singura obligaţie a CJ Neamţ este să dea banii, în timp ce federaţia, pe lângă faptul că îi va cheltui şi va justifica cum anume, trebuie “să promoveze imaginea judeţului şi a CJ Neamţ prin intermediul mass-media“. Compartimentul de audit al CJ Neamţ va verifica modul de cheltuire a sumei acordate. Acordul precizează şi detaliile legate de modul în care va fi justificată cheltuirea banilor.

Scopul declarat al organizării acestui eveniment competiţional de dans latino este acela de “a promova valoarea artistică a dansului sportiv” în rândul copiilor, tinerilor şi adulţilor. Nu neapărat concursul în sine, din câte se înțelege.

Angela Croitoru

FOTO: Facebook / Romanian Dance Festival

Articolul precedentFOTO. Salvatorii romaşcani au intervenit la un accident cu trei victime din Iaşi
Articolul următor„Săptămâna verde” din școli între finanțare de la stat și o petiție de eliminare a programului
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Nu este un concurs numai de latino, cum scrie si in titlu WDSF International Standard &Latin, dansul sportiv este impartit in doua sectiuni standard si latino( standard: vals lent, tango european, vals vienez, slow foxtrot, quickstep si latino: samba, cha cha, rumba, paso doble, jive)!!!

Comentariile sunt închise.