Cu ocazia celebrării a 201 ani de la atestarea documentară a Poliției Române, Inspectoratul Județean de Poliție Neamț a decis să aducă în prim-plan lucrătorii care au o experiență impresionantă în munca de poliție și pentru care meseria este o vocație. Unul dintre aceștia este inspectorul principal Lăpușneanu Ioan Ciprian. Este în sistem din 1997, când a absolvit Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr”, din Câmpina. Următorii 2 ani a lucrat la ordine publică la Poliția Roman, iar din anul 2000 a început munca la Biroul Criminalistic Roman. În anul 2016 a devenit ofițer, iar din anul 2018 conduce Biroul Criminalistic din Roman.

POLITIST 2Mărturisesc că am în echipă oameni extrem de dedicați, talentați în acest domeniu. Munca de criminalist presupune să fii un jucător de echipă. Un criminalist trebuie să dea atenție detaliilor, urmelor, care pentru alții nu par importante…să vadă dincolo de zidul pe care-l au în față. Le spun mai tinerilor mei colegi ca atunci  când părăsim locul unei fapte trebuie să avem sufletul și conștiința împlinite că am făcut tot ceea ce ține de noi, că am analizat și ridicat tot ceea ce poate ajuta la probatoriu“, spune Lăpușneanu Ioan Ciprian.

La acest moment este criminalistul cu cea mai mare experiență din județul Neamț. După o muncă de criminalist de 23 de ani, Ionuț, cum îi spun colegii, a văzut și a auzit atât de multe încât ar putea scrie cel puțin două cărți. “Munca de criminalist este o artă, este știința stărilor de fapt, o specializare aparte a muncii de poliție. Criminalistul ajunge în locurile unde se află cea mai mare suferință și durere. Nu vedem zâmbete, bucurie, dar trebuie să ne facem treaba și să ajungem să înțelegem ce s-a întâmplat, să ne transpunem în locul celui care a comis o faptă și să căutăm să găsim urme care să ne conducă la autor. Nu există șansa să faci o cercetare la fața locului de două ori, astfel că implicarea și concentrarea sunt la cote maxime de fiecare dată. În fața ochilor mei, de fiecare data când primesc un apel, se așterne o pânză albă. De obicei mă izolez de ceea de văd și aud în jurul meu și încep să pun cap la cap urmele lăsate de autor. Este vital să observ din aproape în aproape locul, urmele, leziunile, să îmi formez niște convingeri și apoi să le discut cu colegii din echipă. În trecut, la începutul carierei munceam la echipă de luni până luni, iar când adunam orele de somn rezultau extrem de puține…așa erau condițiile, erau oameni puțini. Am avut norocul să am de la cine să învăț. Contează enorm să ai de la cine să furi meseria, iar eu la rândul meu îmi dau silința să dau mai departe ce am învățat în cei 23 de ani.

Criminalistica este o muncă foarte plăcută, interesantă, captivantă, scoate tot ceea ce ai tu mai bun ca și polițist în acest domeniu. Trebuie să respectăm colegii, oamenii, pentru că respectul se întoarce în timp. Primul accident la care am participant, a fost în anul 2000, imediat ce m-am transferat la Biroul Criminalistic. Era un accident pe Drumul Naționa 2, în localitatea Săbăoani, soldat cu 5 persoane decedate. M-am întrebat atunci dacă așa va fi toată munca de criminalist, voi reuși să fac față? Este o specializare pe care ori o iubești, ori nu o faci, iar eu o iubesc. Am iubit de mic psihologia, cred că merge mână în mână cu meseria asta. În anul 2004 am absolvit Facultatea de Psihologie din Iași, a fost un vis împlinit.

Am căpătat o atenție aparte pentru detalii. A fost un moment în care un vecin de bloc a arborat, de 1 Decembrie, un steag un pic mai mare decât cel pe care îl arbora de obicei. Oamenii nu sesizează aceste detalii, dar mie nu mi-a scapăt. Cum fac față stresului de la muncă? De obicei alerg, ascult muzică, sau mă refugiez în treburile de pe lângă casă“, spune Ionuț.

După o viață de criminalist interviul s-a terminat cu replica: “Sper că nu v-ați pierdut timpul cu mine!“. Modestia și decența unui om, care timp de 23 de ani a privit, a observant, nu pot trece neobservate.

Text transmis de Biroul de presă al IPJ Neamț

Articolul precedentRossal Târgu Neamț: Campanie de colectare a deșeurilor voluminoase (30.03.2023 -31.03.2023)
Articolul următorZiua Poliției. Polițiști în slujba comunității-agent șef principal Huci Ciprian Ionuț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.