De Ziua Copiilor, PNL şi PDL au parafat marea unirea de la Târgu-Neamţ

* Ursărescu şi Drăgan nu şi-au ascuns entuziasmul
* prudent în declaraţii s-a dovedit doar Humulescu, mai mult viceprimar decât liberal

Duminică, 1 iunie, la orele 11, liderii județului de la PNL și PDL, și-au dat întâlnire tocmai la sediul liberalilor din Târgu-Neamț. Președintele PNL Dorinel Ursărescu şi Alexandru Drăgan, șeful PDL au stat la masa negocierilor, alături de reprezentanţi ai celor două partide din localitate. După aproape două ore, liderii celor două formațiuni politice au ieșit din sediu, iar președinții Ursărescu și Drăgan ne-au oferit câteva declarații în exclusivitate. Prudent în declaraţii s-a dovedit doar Traian Humulescu, mai mult viceprimar decât liberal.

„Primii pași sunt armonizarea la nivelul consiliilor locale, la nivelul administrațiilor publice locale, la nivelul CJ. Legat de eventualele schimbări ale șefilor de instituții publice, vor decide consilierii noștri ce este mai bine. Important este că, aleșii locali de la PNL și PDL se înțeleg foarte bine”, ne-a declarat președintele PNL Neamț, Dorinel Ursărescu.

„Ne-am înțeles să facem majoritate împreună cu PNL în Consiliul Local și toate proiectele de hotărâre să fie dezbătute, analizate și inițiate împreună. De asemenea, vom demara proiecte de hotărâri proprii, în vederea descongestionării situației care este la Primăria Târgu-Neamț, unde am înțeles că sunt multe datorii. O să creăm, de asemenea, o altă majoritate și în CJ. Până acum am făcut majoritate PNL-PDL la Roznov, acum am făcut-o la Târgu-Neamț și urmează Romanul și  Piatra-Neamț. În Consiliul Local Târgu-Neamț, în urma acestei alianțe avem majoritate: 13 consilieri de la PNL, PDL și unul de la PNȚCD. Schimbarea șefilor de instituții publice locale este o altă etapă. Pe noi acum ne interesează alegerile prezidențiale, dar sigur, nu-i lipsit de interes nici acest subiect”, ne-a precizat Alexandru Drăgan, șeful PDL Neamț.

„S-a discutat și despre schimbarea majorității în consiliile locale, inclusiv în cel de la Târgu-Neamț, dar am spus celor de față că așa cum am lucrat până acum, zic eu bine, așa vom lucra și până acum în Consiliul Local Târgu-Neamț. La întâlnirea de astăzi nu s-a discutat despre eventuale schimbări de șefi de instituții locale. Noi am pus problema unor priorități care trebuie rezolvate în oraș, de pavilionul central de la spital, și aici nu mai e vorba de politică, ci de a face ceva pentru oraș. Am discutat de Școala Humulești sau de Casa Culturii. Va urma probabil și o ședință de Birou județean la PNL și vom face și o ședință în Biroul politic local pentru că nu s-a făcut niciuna după alegerile europarlamentare. Nu puteam lua o decizie, doar noi 5 consilieri PNL care am fost prezenți astăzi aici”, ne-a declarat şi Traian Humulescu, președintele PNL Târgu-Neamț. (C.T. STURZU)

Autor:

Ultima ora

Exit Poll pentru primăria capitalei. Ciprian Ciucu (PNL) este mare favorit

Actualizare ora 23.05. Numărătoarea arată surprize importante. Până la...

Piatra Neamț. Se întâmplă acum. Intervenție de urgență a ISU Neamț – la un caz medical

Actualizare: Din nefericire, forțele de intervenție au găsit o...

Iași: locuință distrusă într-un incendiu cauzat de coșul de fum

O familie din localitatea Răsboieni, comuna Țibănești, județul Iași,...

720 de șoferi nemțeni au primit numere de înmatriculare provizorii. Care este procedura

720 de șoferi nemțeni au primit numere de înmatriculare provizorii. Care este procedura

Iași: Explozie neurmată de incendiu într-un apartament – un bărbat a suferit arsuri

Iași: Explozie neurmată de incendiu într-un apartament – un bărbat a suferit arsuri

Exit Poll pentru primăria capitalei. Ciprian Ciucu (PNL) este mare favorit

Actualizare ora 23.05. Numărătoarea arată surprize importante. Până la...

Iași: locuință distrusă într-un incendiu cauzat de coșul de fum

O familie din localitatea Răsboieni, comuna Țibănești, județul Iași,...

720 de șoferi nemțeni au primit numere de înmatriculare provizorii. Care este procedura

720 de șoferi nemțeni au primit numere de înmatriculare provizorii. Care este procedura

Iași: Explozie neurmată de incendiu într-un apartament – un bărbat a suferit arsuri

Iași: Explozie neurmată de incendiu într-un apartament – un bărbat a suferit arsuri

Iași. Alegeri în regiunea Nord Est

Cu toate că alegerile pentru funcția de primar al...

Știre actualizată. Foto- video. Accident grav la Târgu-Neamț: tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața

Foto- video. Accident grav la Târgu-Neamț: tânăr de 23 de ani, resuscitat după ce a rămas încarcerat