0:00

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat joi seară, 28 mai, noi măsuri de relaxare a restricţiilor, care vor intra în vigoare de la data de 1 iunie.

De la 1 iunie, se permit competiţii sportive fără spectatori şi evenimente culturale cu maxim 500 de participanţi, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPoate cea mai importantă prevedere este aceea prin care „se ridică restricțiile/interdicțiile privind deplasarea persoanelor în afara localităţii/zonei metropolitane”. În acelaşi registru, se reiau „transportul feroviar şi rutier internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport din și către România”.

TIMP LIBER

CNSU s-a gândit şi la timpul liber al românilor, astfel că, de la 1 iunie, se vor deschide terasele, dar şi noul sezon pe litoral. „Se permite prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din 3 familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri și președintelui Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. (…) Accesul persoanelor pe plaje se realizează doar cu asigurarea obligatorie de șezlonguri pentru fiecare dintre persoanele prezente, asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite și cu respectarea normelor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri, ministrului sănătăţii și ministrului mediului, apelor și pădurilor”, potrivit hotărârii CNSU.

SPORT

Măsuri de relaxare propuse pentru domeniul sportului:

  • „se permite organizarea și desfăşurarea competițiilor sportive în aer liber, fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii”;
  • „se permite organizarea și desfășurarea în bazine acoperite sau aflate în aer liber, a activităților de pregătire fizică a sportivilor profesioniști și a competițiilor sportive, fără participarea spectatorilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii”;
  • „se permite desfășurarea, de către sportivii profesioniști, a activităților de pregătire fizică în spații închise, cu respectarea regulilor de distanțare între participanți, astfel încât să se asigure minim 7 mp/persoană și cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii”.

Acestea „nu se aplică activităților de pregătire și competițiilor sportive din domeniul sporturilor de contact”, se mai precizează în decizie.

SPECTACOL

Şi în domeniul cultural vor fi măsuri de relaxare:

  • „este permisă organizarea și desfășurarea spectacolelor, concertelor, altor evenimente culturale în aer liber, precum şi a festivalurilor publice şi private, cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune aflate la distanță de minimum 2 metri, unul față de celălalt, purtarea măștii de protecție și respectarea condiţiilor stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi ministrului sănătăţii”;
  • „se permite organizarea de spectacole de tip drive-in, ocupanții unei mașini fiind membri aceleiași familii, măsurile de protecţie sanitară fiind stabilite prin ordin comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății”.

Hotărârea CNSU integral:

coronavirus relaxari 1 iunie
(M. CONSTANTINESCU)

Articolul precedentCal omorât de o mașină pe strada Fermelor din Piatra-Neamț
Articolul următorRomânia primește 33 miliarde de euro pentru dezvoltarea economiei
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.