Datini şi obiceiuri de Anul Nou

Datini şi obiceiuri de Anul Nou

În noaptea de Anul Nou se mai foloseau o sumedenie de practici care ţin de ursită şi care le interesa mai ales pe fetele nemăritate. Într-o societate tradiţională patriarhală, fetele au fost cele care trebuiau să îşi caute cu orice preţ un pretendent, şi nu băieţii. A rămâne nemăritată, fată bătrână, era ceva dramatic într-o asemenea societate. Şi foloseau mai multe practici.

Fetele, cu ochii închişi, mergeau pe lângă un gard care era făcut din pari şi trebuiau să aleagă al nouălea sau al zecelea par pe care îl legau cu o aţă roşie. A doua zi, pe lumină, se uitau la par. Dacă era strâmb, vor avea un soţ strâmb, dacă era drept, soţul trebuia să fie frumos şi falnic; parul fără coajă şi ros prevestea un om bătrân şi sărac, pe când coaja intactă era semn de bogăţie. De data asta şi flăcăii, în noaptea Anului Nou, puneau sub oale întoarse cu fundul în sus, ori sub căciuli şi basmale, tot soiul de obiecte domestice, care ţin de igiena personală: săpun, oglindă, pieptene, apoi trăgeau la sorţi fiecare. Interpretarea acestor obiecte era foarte naivă. Săpunul era un ursit foarte curat, oglinda ducea cu gândul la frumuseţe, dinţii pieptenelui vorbeau de o persoană colţoasă şi aprigă. Altă practică spunea că fata trebuie să îşi aşeze la masă două tacâmuri, iar dacă, atunci când mânca, se arăta o umbră, ştia că are un ursit. Sau se ducea în grajdul vitelor şi striga la unul dintre animale şi îl lovea cu piciorul. Dacă vita se scula, de pildă, la a treia lovitură de picior, era semn că peste trei ani se va căsători, şi aşa mai departe.

Unele fete îşi legau cu brâul, în timpul nopţii de Anul Nou, coşul casei sau îşi punea o opincă cu sare sub pernă, pentru a visa ursitul.

Autor:

Ultima ora

Comunicat de presă. PNL Neamț: „Responsabilitate pentru România: Alegem dezvoltarea, nu criza!”

În urma ședințelor cu liderii filialelor județene PNL, cu...

Groapă adâncă de 10 metri descoperită pe un teren agricol din Dochia. Ce spun autoritățile

Actualizare: „Conform evaluării realizate de specialiștii ISU, gazele identificate...

Începe procesul unei grupări specializată în trafic de droguri

Procurorii DIICOT Neamț au finalizat urmărirea penală și au...

Amenzi de peste 130 000 lei după controalele „Safety Cash” înainte de Paște

Polițiștii din Neamț au aplicat zeci de sancțiuni și...

Botoșani. Percheziții la Ștefănești într-un dosar de evaziune și contrabandă

Polițiștiii din Botoșani au descins la locuințele unei persoane...