tg harpa birou 2De când am preluat conducerea PSD Neamț, am cerut colegilor mei ca la orice apariție în presă să vorbească despre partidul nostru și proiectele noastre și să abordăm deschis și asumat problemele reale ale județului, fără a jigni adversarii politici. Personal, oriunde am fost invitat, am respectat această regulă. Nu există nicio emisiune în care eu am jignit sau atacat pe cineva. Mai mult, am susținut întotdeauna ideea de dialog și găsirea soluțiilor comune pentru a îmbunătăți viața nemțenilor.

În toată această perioadă, dar mai ales în ultima lună, președintele PNL, George Lazăr, atacă PSD și mă jignește la orice emisiune la care participă, folosind un limbaj care nu face cinste unui lider politic. Toate acestea, în timp ce partidul său umblă cu căciula în mână pe la ușile PSD pentru a se salva, să nu ajungă pe locul 3 în anul electoral 2024.

Îl provoc pe domnul secretar de stat de la Ministerul Energiei, George Lazăr, să nu mai pomenească numele meu sau “PSD” timp de o lună și să vorbească despre activitatea sa de demnitar plătit din bani publici.  Mă întreb… de câte ori se duce la birou, de vreme ce dânsul este zilnic prezent în studiourile presei nemțene?! Oare indemnizația pe care o încasează este în concordanță cu numărul de minute pe care-l petrece la Ministerul Energiei?!

Pentru toate aceste lucruri eu, omul Daniel Harpa, președintele PSD Neamț și primarul orașului Târgu-Neamț, dar și colegii mei din partid, nu vom mai pronunța, public, numele “George Lazăr” și nu vom dialoga sau colabora cu acest personaj care se descalifică prin jignirile repetate și agresivitatea cu care atacă Partidul Social Democrat.

Noi vom continua să vorbim pentru oameni, să căutăm soluții pentru o viață de calitate în Neamț și să vorbim despre noi și oferta noastră electorală.

Sunt oameni decenți în PNL, aleși locali cu rezultate bune, și cu aceștia vom continua să discutăm și să colaborăm.

Închei prin a mai face un apel la decență și la o competiție electorală corectă, bazată pe respect. Vă mulțumesc pentru înțelegere și sper ca mesajul meu să fie înțeles corect.

Cu respect,

Daniel Vasilică Harpa

Articolul precedentFemeie desfigurată de câinele din bătătură
Articolul următor7 lucruri de care ai nevoie pentru deschiderea unei cafenele
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.