„Dacă suntem mândri, viaţa noastră este necurată, chiar dacă am fi curaţi trupeşte, chiar dacă am posti, ne-am ruga şi am face milostenii. Toată inima semeaţă este urâciune înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită (Pildele 16, 5). Slava deşartă este un rău foarte mare nu numai pentru că îl împinge pe om spre păcat, dar mai ales pentru că, adeseori, însoţeşte chiar virtutea! Dacă diavolul nu va reuşi să ne îndepărteze de pe drumul virtuţii, atunci se va folosi de virtute. Adică ne va îndemna să stăruim în nevoinţe, dar ne va răpi roadele acestora îndemnându-ne să ne trufim cu ele. Nu se poate ca atunci când omul tânjeşte şi după virtute şi după slavă, să le dobandească pe amândouă. Le poate dobândi pe amândouă dacă urmăreşte virtutea cerească, pentru că la ea se poate adăuga şi slava. Dar când le doreşte pe amândouă nimic nu izbândeşte”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
