„Câinele Japonez”, la Cinema Dacia

japonez

Cinefilii pietreni sunt așteptați, și la acest sfârșit de săptămână, la cinematograful Dacia Panoramic, unde vor rula două pelicule – o dramă de producție autohtonă și o comedie americană. „Câinele Japonez” prezintă povestea bătrânului Costache Moldu, care şi-a pierdut soţia, casa şi agoniseala de-o viaţă, în urma unei inundaţii. Întoarcerea neaşteptată a fiului său, Ticu, din Japonia, alături de soţie şi băiat, îi va pune pe amândoi în situația în care trebuie să reînveţe să comunice, să redevină o familie. Costache învaţă să devină un bunic adevărat pentru nepotul lui de 7 ani iar Ticu repară greşelile trecutului. Un film delicat şi tandru despre reconciliere familială, din distribuția căruia fac parte Victor Rebengiuc și Șerban Pavlu, regia fiind semnată de Tudor Cristian Jurgiu.

Cea de-a doua propunere o reprezintă partea a doua a comediei “Grown Ups” (“Oameni mari și fără minte”). După ce şi-a mutat familia în oraşul natal, ca să fie împreună cu prietenii lui şi copiii acestora, Lenny (Adam Sandler), descoperă că nu e mare diferenţă între foştii şi actualii bădărani, între şoferii schizoizi de autobuz şi poliţiştii beţi pe schiuri, sau cei 400 de petrecăreţi mascaţi – peste tot e aceeaşi nebunie! Un film de Dennis Dugan, “Grown Ups 2”, avându-i pe generic pe: Adam Sandler, Kevin James, Chris Rock, David Spade, Salma Hayek, Maya Rudolph, Maria Bello şi Nick Swardson. (A.S.)

Autor:

Ultima ora

Sute de amenzi aplicate de polițiști transportatorilor de marfă și persoane

În perioada 4-10 mai, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului...

Titluri de stat Tezaur – statul acordă dobânzi de până la 7,40%

Ministerul Finanțelor a lansat o nouă emisiune de titluri...

Contestații în lanț pe A8: tronsonul Târgu Neamț – Târgu Frumos, din nou blocat între Danlin și UMB

Contractul pentru construcția tronsonului Târgu Neamț – Târgu Frumos...