Cuțitarul de la Agapia și-a justificat faptele printr-o minciună

Cuțitarul de la Agapia și-a justificat faptele printr-o minciunăRăducu Bălțătescu (43 de ani), cel care a fost la un pas de a-și ucide soția și socrii, a fost audiat, iar procurorul Stelian Olteanu a dispus reținerea sa pentru 24 de ore, urmând ca mâine să-l trimită în fața instanței, cu propunerea de arestare preventivă. Bărbatul este acuzat de tentativă de omor calificat, având în vedere numărul victimelor.

În fața anchetatorului el a declarat că a găsit mesaje în telefonul soției sale către un alt bărbat, cu care avea o relație extraconjugală și, din acest motiv, a băut continuu toată săptămâna trecută, când, de altfel, singura lui ocupație a fost să facă rachiu.

La un moment dat s-a dus la socrii săi și le-a spus că nevasta îl înșeală și i-a rugat să ia măsuri. Iar reacția lor a fost că i-au spus femeii să-și ia copiii și să vină acasă. Asta l-a înfuriat peste măsură și de aceea i-a înjunghiat pe toți.

”Relația extraconjugală despre care a vorbit exista doar în imaginația lui”, a declarat procurorul Stelian Olteanu. ”Femeia se trezea dimineață la 5,30, se ducea la serviciu, iar la ora 4 își lua băiețelul de la grădiniță și se ducea acasă”.

De luni după-amiază până azi dimineață când a fost prins de polițiști, Bălțătescu a stat în pădure. Singurul lucru adevărat pe care l-a spus în anchetă este că avea de gând să se predea. În sprijinul acestei ipoteze fiind faptul că s-a dus acasă ziua și nu la adăpostul întunericului, când n-ar fi riscat să fie văzut.

Pe de altă parte soția sa nu le povestea nimic colegelor de serviciu despre neînțelegerile și problemele de acasă, însă era de regulă foarte supărată, mai ales în ultima vreme.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Avertisment DNSC. Frauda „creditul în numele tău”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică atrage atenția asupra unei...

Neamț. Muniție descoperită în pădurea din Bicazu Ardelean

Pirotehniștii din cadrul ISU Neamț au descoperit muniție din...

Eclipsa de Soare din această seară va fi vizibilă în mai multe orașe din Regiunea Nord-Est

O eclipsă totală de Soare are loc astăzi, 12 august, fenomenul urmând să fie vizibil în fază parțială și din România, în apropierea apusului. În Regiunea Nord-Est, acoperirea discului solar va fi mai mare în nord, la Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Botoșani, și va scădea spre Bacău și Onești. Eclipsa va începe în jurul orei 20:20, iar Soarele va apune în timpul fenomenului.

Neamț. Sancțiuni de peste 640.000 lei pentru munca la negru

Sinteza activității Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț relevă faptul...

Întreruperi la alimentarea cu apă în mai multe zone din Neamț

Seceta și avariile la infrasstructură crează în continuare probleme...