Cursuri de competenţe antreprenoriale la Camera de Comerţ Neamţ

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Neamţ anunţă o nouă serie (a treia) a cursului „Competențe antreprenoriale”, începând de joi, 12 aprilie. Cursul durează 12 zile și va avea loc la sediul CCI Neamț, Piatra Neamț, bd. Decebal nr. 33, zilnic, începând cu ora 16:00. Cursul face parte din proiectul „O nouă șansă pentru Succes în afaceri SUCCES +” – ID 104085 şi este cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

„Prima serie de curs a fost organizată tot la Piatra Neamț, în perioada 19 martie-4 aprilie, iar cea de-a doua se desfășoară la Vaslui în perioada 26 martie-12 aprilie. Vor urma încă două serii, care se vor desfășura în luna mai la Botoșani si Iași”, a declarat Mihai Apopii, președinte CCI Neamț. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...