Cum sa ti pregatesti sifonierul pentru a infrunta zilele reci si ploioase de toamnaToamna este anotimpul exploziilor de culoare, al recoltelor bogate și al pregătirii pentru sezonul rece. Soarele nu mai are puterea din toiul verii, însă mai poate oferi câteva zile plăcute în care să te bucuri de priveliștea frunzelor care își schimbă culoarea pe zi ce trece, de la galbenul pal la roșiaticul aprins, până în momentul când se vor așterne pe sol ca un covor multicolor.

Totuși, e bine să reții că toamna este și un anotimp capricios. Zilele încă senine pot fi urmate de săptămâni întregi de cer înnorat și ploi reci, vânt tăios și temperaturi care pot scădea brusc. De aceea, este bine să fii pregătit cu câteva articole vestimentare și accesorii pentru a înfrunta condițiile nefavorabile ale tranziției către iarna ce va veni.

Iată câteva lucruri pe care trebuie să le faci acum pentru a avea un șifonier pregătit pentru orice capriciu al toamnei 

  • Asigură-te că ai o umbrelă de calitate

Oricine înțelege scopul de a purta o umbrelă în zilele de toamnă. Totuși, mulți nu acordă o prea mare importanță acestui accesoriu cu o istorie fascinantă și sunt, de multe ori, surprinși de ploaie chiar când nu se așteptau.

Nu vei putea deveni peste noapte asemenea britanicilor care, din cauza vremii capricioase de pe teritoriul regatului, pe tot parcursul anului, și-au creat, de generații, obiceiul de a nu pleca de acasă fără nelipsitul accesoriu care a ajuns să-i definească, uneori, ca națiune. Totuși, este bine să ai în dulapul de haine o umbrelă de calitate pe care să o iei cu tine când prognoza meteo anunță cu o mare probabilitate ploi. 

Pentru comoditate și aspectul practic, ai putea lua în considerare un model pliabil, ce se poate strange în doar câțiva centimetri și, astfel, poți purta umbrela în poșetă sau în geanta de umăr. 

  • Curăță hainele mai groase de toamnă

Dacă nu ai făcut-o încă, este timpul să mergi la curatatoria din cartier pentru a da la curățat paltoanele preferate sau modelele mai scurte, în special cele din lână sau stofă, mai pretențioase la spălatul clasic. Desigur, nu te vei putea lipsi de aceste vestimentații în sezonul ceva mai rece care începe și e bine să le ai la îndemână, curate și gata de purtat. 

De asemnea, curățarea lor regulată și depozitarea adecvată în șifonier le vor prelungi și durata de viață.

  • Curăță, polishează și impermeabilizează-ți ghetele și bocancii

Dacă toată vara ai purtat acele perechi de balerini sau espadrile ușoare și lejere care te făceau să te simți comodă și liberă, iată ca a sosit momentul să scoți din dulap încălțămintea de „categorie grea”. Dacă vechile modele nu-ți mai plac sau sunt deteriorate, este timpul să faci o sesiune de shopping și, în acest sens, poți să vezi aici modelele de ghete și bocanci pentru anotimpurile reci. 

Este bine să faci un efort acum și să cureți perechile de ghete, botine, bocanci sau cizme, să le dai cu cremă și, eventual, cu soluții de impermeabilizare, pentru a le proteja de umezeală la purtare în zilele ploioase. Cu această ocazie, poți merge și la cizmarie, pentru a face mici retușuri la încălțămintea la care ții și la care nu renunți așa ușor.

Așadar, venirea toamnei te poate prinde pregătită pentru orice scenariu al vremii de afară. Tot ce trebuie să faci este să acorzi puțină atenție organizării șifonierului și să pui la îndemână seturile de haine și încălțăminte gata pregătite pentru sezonul ceva mai rece.

Sursa foto: shutterstock.com

Articolul precedentÎn Neamț sunt alte 105 persoane cu Covid. Peste 4.000 de cazuri noi în țară
Articolul următorVânători-Neamţ: 40 de familii fără apă timp de o săptămână
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.