„Ostaşii sovietici aprindeau dimineaţa focul la bucătăria de campanie cu cărţile bibliotecii, unele unicate”
După construirea primului local de şcoală din Vânători-Neamţ, inaugurat la 8 noiembrie 1895, arhimandritul Chiriac Nicolau a considerat necesar ca, pe lângă şcoală, să înfiinţeze şi o bibliotecă. La 21 aprilie 1897, arhimandritul Chiriac Nicolau se adresa Ministerului Instrucţiunii Publice. După această intervenţie scrisă, la 14 iulie 1897, inspectorul şcolar P. Fântânariu, de la Circumscripţia Iaşi, înainta un raport ministrului, care-i ceruse informaţii despre cum era concepută activitatea bibliotecii. În raport se preciza, între altele, că de integritatea şi conservarea bibliotecii se interesează donatorul. La 13 octombrie 1897, raportul era pe masa ministrului care va scrie următoarea rezoluţie: ”Se admit propunerile d-lui Fântânariu însă nu se admite a se lua nici o sarcină pentru stat. Spiru Haret”.
Nemulţumit, dar decis să meargă până la capăt, arhimandritul deschide biblioteca într-una din sălile de clasă, dând şcolii şi bibliotecii numele său. Organizată ca bibliotecă şcolară, aceasta va primi încă de la început statutul de biblioteca publică, primul bibliotecar fiind învăţătorul Gheorghe D. Popescu. Pentru completarea fondului de carte, s-a trimis o scrisoare unor personalităţi, bibliotecilor din ţară şi editurilor: „Într-o vale poetică a falnicilor noştri munţi se află satul Vânători unde cuviosul arhimandrit Chiriac Nicolau din Mânăstirea Neamţ pe lângă un local nou de şcoală mixtă, model, a pus bazele unei biblioteci naţionale spre luminarea şi propăşirea culturală a generaţiilor neamului românesc”. Din scrisoare desprindem şi date despre conţinutul bibliotecii: 5.000 de volume, având conţinut literar, istoric, ştiinţific, antic, clasic şi modern. Se înţelege că scrisoarea se încheia cu rugămintea de a fi sprijinită biblioteca prin donaţii de cărţi. Până în preajma Primului Război Mondial, biblioteca nu avea precedent. Nici o şcoală sătească din Moldova nu dispunea de un fond de carte atât de vast şi de valoros. Informaţii despre soarta pe care a avut-o această importantă bibliotecă sătească în acei ani aflăm din „Monografia comunei Vânători-Neamţ”, lucrare în curs de tipar, întocmită de profesorul Neculai Florian, fiu al comunei: „În anul 1915, învăţătorul Gheorghe D. Popescu trece în învăţământul urban, la Târgu-Neamţ şi va preda biblioteca cu 7248 volume în grija ajutorului de primar, Vasile Iacoboaia, un pasionat cititor. Şcoala a fost transformată în anul 1916 în spital rusesc şi e posibil ca în acei ani o parte din cărţi să se fi pierdut. Ar trebui observat şi faptul că biblioteca, deşi bogată, nu a putut servi cu eficienţă unei populaţii cu pregătire de 4-6 clase şi chiar mai puţine, cu atât mai mult, cu cât o mare parte din volume erau în limbi străine: greacă, latină, franceză, germană, italiană, rusă şi chiar ebraică, iar mulţi locuitori, analfabeţi. Între 1926 şi 1939, grija bibliotecii a avut-o Ion Amihăiesei. În timpul războiului biblioteca rămâne în şcoală şi deşi se luase măsuri de protejare, fondul de carte s-a diminuat considerabil. Învăţătorul Constantin Papuc, care preluase biblioteca, fusese concentrat, au urmat anii de refugiu, şcoala a devenit comandament al trupelor române, apoi germane, ca, după 23 august 1944, să fie comandament al trupelor sovietice. Constantin Plăcintă, omul de serviciu care mai dădea pe la şcoală, mi-a povestit că a găsit cărţi puse la picioarele cailor, iar vajnicii ostaşi sovietici aprindeau dimineaţa focul la bucătăria de campanie folosind cărţi din bibliotecă, gesturi pe care nu şi le-a putut explica fiindcă în zonă se găseau şi lemne, şi paie, şi fân, şi surcele. După război, cât a mai rămas din fondul de carte s-a depozitat în dulapuri bine încuiate, în aceeaşi sală spaţioasă, devenită sală de clasă, fără a se mai distribui cititorilor, până în ianuarie 1951, când toate volumele au fost împachetate sub supravegherea tovarăşului Ulieru – trimis cu ordin de la Bucureşti. Au dat o mână de ajutor elevii din clasa a VII-a. Azi, dovada vechii biblioteci o mai putem face cu pasiunea pentru citit evidentă la unii din locuitorii comunei, cu Monografia şcolii Vânători-Neamţ scrisă de Constantin V. Andrieş, apărută la Piatra-Neamţ în anul 1897 şi cu câteva volume recuperate după 50 de ani de la nişte cititori indisciplinaţi”.
În anul celei de a 75-a aniversări, s-a încercat recuperarea vechiului fond de carte al bibliotecii şi au început demersurile pentru aducerea cel puţin a dubletelor. Iniţiatorii demersului au fost ajutaţi de profesorul Constantin Tomşa, inspector în acea vreme la Consiliul Judeţean de Cultură Neamţ şi Ioana Tăutu, redactor la Revista Bibliotecilor. Ea a transmis bibliotecarului Constantin Oancea răspunsul Bibliotecii Centrale de Stat, echivoc şi departe de realitate: «La adresa dvs. Nr. 152 din 25.IV.1972 referitoare la fondurile Bibliotecii Vânători-Neamţ vă comunicăm următoarele: întrucât delegatul trimis în urmă cu aproape 3 ani pentru a prelua fondurile depistate la B.C.S. ca făcând parte din colecţia Bibliotecii din comuna Vânători-Neamţ socotind că acestea sunt fără importanţă, depăşite, a renunţat la ele, volumele respective au intrat în circuitul de prelucrare al Bibliotecii Centrale de Stat integrându-se în aceste fonduri. Dubletele disponibile au fost trimise, la cerere, bibliotecilor interesate din ţară». Ce delegat al comunei a putut semna un document de renunţare și cine i-ar fi dat dreptul s-o facă? Neculai Florian, în acea vreme director al Căminului Cultural, declară: «Nu am trimis pe nimeni să întreprindă o astfel de acţiune. Dacă există totuşi un astfel de document, el poartă o semnătură falsă. În al doilea rând, cine era interesat şi îndreptăţit totodată să obţină cel puţin dubletele dacă nu Biblioteca din Vânători Neamţ? În sfârşit, încă o nedumerire: cum ţine aşa de mult Biblioteca Centrală să introducă în circuitul de prelucrare şi valorificare cărţi depăşite şi fără importanţă? Cu aceasta, cred că ce era de demonstrat s-a făcut. Dacă totuşi, documentul de renunţare invocat, există şi poartă semnătura unui vânătorean, numele lui va fi de ocară şi nu se va bucura niciodată de atenţia noastră”. Din vechiul fond de carte au fost recuperate şi se găsesc în prezent în bibliotecă: ”Ioan Damaschinul – descoperirea cu amănuntul a pravoslavnicei credinţe” (1806); ”Istoria scripturii vechiului testament” (1824); ”Abecedariul românesc cu întâiele cunoştinţe de litere pentru tinerimea şcolilor începătoare” (1836); ”O mie şi una de nopţi”(1838) ş.a.
În 1948, se organizează pe lângă Căminul Cultural o bibliotecă nouă, prin unirea celor două existente în comună, una la Primărie şi alta la Cooperativa de Consum Unirea, iar la 13 martie 1948, a fost numit bibliotecar Constantin I. Oancea. De aici începe altă istorie…
Nicolae SAVA
