Culmea eficienței: bani recuperați înainte ca pagubita să facă reclamație

Banii unei femei în vârstă, din comuna Bârgăuani, au fost recuperați de polițiști, în seara de 12 februarie, înainte ca păgubita să-și dea seama că a fost înșelată și să sune la 112. Norocul ei și faptul că a recuperat cei 9.000 de lei pe care-i dăduse unor necunoscuți s-au datorat, de fapt, unui vecin. Bărbatul a fost sunat de niște escroci, care i-au prezentat clasica poveste cu accidentul provocat de unul din copiii lui și i-au cerut bani. Omul și-a dat seama pe loc că este vorba despre o înșelăciune și a sunat la poliție. Exact când mașina cu agenții de la post a ajuns în apropiere de casa lui, escrocii plecau cu banii din casa vecinei. Polițiștii i-au condus la sediu pe cei doi indivizi (unul de 21 de ani și celălalt de 30 de ani, ambii din Piatra Neamț) și imediat au fost anunțați că femeie păcălită a sunat la 112 și a reclamat faptul că a rămas fără 9.000 de lei.

Din investigațiile efectuate a reieșit că, la data de 12.02.2019, în jurul orelor 19.00, cei doi ar fi contactat telefonic o femeie, de 62 de ani, din Bârgăuani, pe care ar fi indus-o în eroare, prin atribuirea unei calități mincinoase. Aceștia i-ar fi solicitat 30.000 de euro, invocând faptul că fiica și nepoata sa au fost victimele unei accident rutier, iar banii ar fi necesari pentru o intervenție chirurgicală. Persoana vătămată a dat curs solicitării şi a înmânat unei persoane sosite la domiciliu 9.000 de lei”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Tinerii, care se pare că au acționat cu sprijinul unui infractor aflat în penitenciar, au fost reținuți, iar astăzi, 13 februarie, vor fi conduși la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de arestare preventivă. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Casa Verde 2026, redesenat: baterii pentru prosumatori și renunțarea la „cursa primului click”

Programul Casa Verde Fotovoltaice, mult întârziat anul acesta, ar...

Bărbat cu securea, imobilizat de jandarmi în zona Gării din Bacău

Un bărbat care ar fi amenințat trecătorii cu o...

Suceava. Tragedie în orașul Siret – doi muncitori și-au pierdut viața

Doi muncitori de 30, respectiv 48 de ani, au...

Neamț. Minor de 13 ani, la volanul unui ATV în zona Bicaz Chei

Un ATV care circula pe DJ127A a fost oprit...