Un șofer din localitatea Grumăzești a „zburat” cu mașina pe DN 2-E 85, fiind înregistrat de radar cu cu 216 km/h. Din acest motiv a devenit pieton până la jumătatea toamnei și s-a ales cu o amendă consistentă.
„La data de 26 iulie a.c, în jurul orei 19:00, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău a depistat, pe DN2-E 85, în afara localității Sascut, un conducător auto din localitatea Grumăzești, județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 216 km/h. Bărbatul a fost sancționat contravențional de polițiști cu amendă în valoare de 2.900 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație”, anunță Poliția Bacău.
Drumul Național 2-E85, ce leagă sudul țării de Moldova, este cunocut și sub denumirea de Drumul Morții deoarece de-a lungul timpului au fost înregistrate foarte multe accidente soldate cu pierderi de vieți omenești, având reputația de a fi cea mai periculoasă rută din țară.
FOTO IPJ Bacău
(G.S.)