0:00

În luna septembrie 2011 Consiliul Local Piatra Neamț a dat în folosință gratuită Mitropoliei Moldovei și Bucovinei o suprafață de teren de circa 600 de metri pătrați pe strada Aurel Vlaicu din Piatra Neamț în ideea construcției unui edificiu de cult. De atunci și până acum însă biserica de a cărei construcție urma să se ocupe preotul paroh Sorin Vieru, nu numai că a rămas fără piatră de temelie, dar a generat și un întreg scandal între enoriașii care susțin ridicarea bisericii și cei care nu vor să semneze acordul pentru obținerea autorizației de construcție. Motivul îl reprezintă terenul pe care urmează să fie construit lăcașul de cult, teren care se află în imediata apropiere a blocului F42 de pe strada Aurel Vlaicu. Și pentru că se luptă de doi ani să obțină certificatul de urbanism și autorizația de construcție preotul paroh i-a dat în judecată pe cei 5 locatari ai blocului care nu vor să se construiască o biserică sub geamurile lor. Primul termen al procesului este fixat pentru începutul lunii februarie. Dacă vor primi un aviz favorabil, reprezentanții bisericii au toate șansele să obțină de la Primărie documentele necesare demarării lucrărilor.

Cu biserica sub geam?, ZCH NEWS - sursa ta de informații

“Biserica nu ia lumina blocului”

”Acel spațiu a fost rânduit pentru a se sfinți o biserică și nu cred că cele 4 persoane care nu au fost de acord le reprezintă pe cele peste 1.000 de  familii care au fost rânduite acestei parohii. Din cei 38 de vecini 15 nu și-au dat acordul din motive obiective, dar de fapt doar 4 nu vor să se clădească biserica din motive că ar fi trafic, că ar fi afectată siguranța clădirilor din zonă, că biserica le ia lumina sau ar fi zgomote din cauza clopotelor. Nimic din toate acestea nu este adevărat. S-au dus documente, s-au făcut studii, chiar și studii de impact, biserica nu ia lumina blocului din apropiere. Mai mult, biserica nu are cu ce să afecteze siguranța clădirilor din apropiere și nici liniștea locatarilor pentru că omul merge la biserică pentru o stare de liniște, pentru a se ruga. Biserica respectivă respectă toate normele impuse de lege”, a spus preot Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamț.

“Avem un mic paraclis”

”Pentru a putea începe construcția bisericii avem nevoie de acordul notarial al vecinilor. Teoretic nu ar fi trebuit să avem probleme, dar este o doamnă acolo care tulbură apele. Avem toate studiile necesare pentru ridicarea construcției, absolut tot ceea ce s-a cerut, mai puțin certificatul pe care primăria nu-l poate elibera fără acordul tuturor vecinilor. Pentru că nu avem acordul tuturor, noi i-am dat în judecată pentru că refuzul lor să-și dea acordul este nejustificat. Biserica va fi destul de mică, de 155 de  mp și va fi situată la distanță de 10 metri de bloc. Va fi în partea dinspre IMS. Cu ajutorul Domnului și al oamenilor o vom ridica. Noi deja avem un mic paraclis în zonă unde am slujit pentru enoriașii noștri”, a spus preotul paroh Sorin Vieru, cel care se luptă de doi ani să ridice biserica.

Primăria aşteaptă clarificări

Reprezentanții Primăriei Piatra Neamț spun că nu au nimic împotrivă să se construiască biserica de pe strada Aurel Vlaicu însă legea trebuie respectată, iar certificatul de urbanism și autorizația de construcție nu se pot elibera fără a avea acordul tuturor vecinilor. Acum este așteptată decizia instanței. ”Deocamdată nu este eliberată autorizația, situația este aceeași ca și în  vara trecută. Singura soluție a fost aceea ca reprezentanții bisericii să ceară lămuriri în instanță. Procedura este blocată la nivelul direcției de urbanism, iar noi așteptăm clarificarea situației. Ori cei 4 sau 5 vin să semneze, ori să se clarifice lucrurile la nivel de instanță”, a declarat viceprimarul Aurelia Simionică.

Ce spun locatarii

Marea majoritate a vecinilor și locatarilor din blocul F42 și a celorlalte blocuri din apropiere sunt de acord cu construcția bisericuței pe strada Aurel Vlaicu. Există însă și cei ce dau dovadă de indiferență.

”Nu știu ce să vă spun. Nu am nimic cu construcția bisericii dar spațiul e cam mic. Ar trebui mutat trotuarul și pubelele de gunoi, nu știu dacă ar fi spațiu. Ar fi trebuit să le dea teren mai încolo, chiar după gardul de la IMS. Cine știe…Chiar nu m-am gândit cum va fi”, spus unul dintre locatarii blocului din vecinătatea blocului F42.

”Fiecare gândește în felul lui. Și eu și părintele am fost dați în judecată. Sunt creștin ortodox și vreau să se facă. Decât o crâșmă mai bine o biserică, dar autoritățile o să hotărască ce se va întâmpla. Oricum trebuie făcut ceva cu pământul ăla. Dumnezeu va decide!”, a declarat Gheorghe Aparaschivei, locatar al blocului F42 și fost președinte al asociației de proprietari.

Primul termen al procesului dintre locatarii bl. F42 care refuză să-și dea acordul pentru construcția bisericii din strada Aurel Vlaicu și reprezentanții bisericii va avea loc la începutul lunii februarie.

Irina CĂLIN

Articolul precedentPrimele bilete de tratament, abia din martie
Articolul următorVoluntariat la Centrul de Primire „Sf. Teodora” din Târgu-Neamț

1 COMENTARIU

  1. Cred ca e absolut necesar ca sa se construiasca gradinite,scoli,cantine de ajutor social in Piatra Neamt. Nu cred ca Dumnezeeu il vede mai bine pe cel care face biserici suflate cu aur fata de cel care ajuta un om in nevoie. Sunt prea multi necajiti la lazile de gunoi,cautind resturi la re preotii nu se uita. E bine sa aiba mai intai grija de cei napastuiti apoi de castigul lor. Cred ca avem biserici suficiente in oras si ne putem ruga Domnului de oriunde.

Comentariile sunt închise.