* „Eu voi câștiga primăria pentru UNPR. Poate chiar Primăria Piatra Neamț, de ce nu?”, a declarat proaspătul uneperist
* intrarea lui Rotaru în UNPR e bine privită de liderii filialei
Primarul comunei Alexandru cel Bun a făcut mutarea, previzibilă de altfel, spre UNPR. Ion Rotaru a semnat adeziunea de înscriere în UNPR Neamț ieri, în direct, în fața ziariștilor convocați la conferința de presă, prilej cu care a explicat ce i-a determinat gestul. Rotaru a subliniat că foarte mulți membri actuali ai UNPR sunt cunoștințe și colaboratori vechi, în frunte cu președintele UNPR Neamț, Culiță Tărâță, și președintele executiv Constantin Iacoban.
”Cu președintele Culiță Tărâță sunt prieten din era primitivă! Mă cunosc și am colaborat cu el de dinainte de ’89, dar și după, când eram primar, la Piatra Neamț, apoi, mai recent, la Alexandru cel Bun. Și acum, de când este președinte al Consiliului Județean, avem o colaborare bună. Avem o relație, dincolo de politică și diplomatică, chiar prietenească. De amiciție. Nu mai zic de dl. Iacoban, cu care am o colaborare de cursă lungă, de când eram primar la Piatra Neamț și el director la Urban, de domnii Sandu și Bumbu”, a declarat primarul Ion Rotaru, adăugând că ”Eu am câștigat funcția de primar candidând de fiecare dată când eram la un partid mic. UNPR este un partid mic acum, dar viguros și cu potențial să crească și chiar să câștige în 2016. Eu voi câștiga primăria pentru UNPR. Poate chiar Primăria Piatra Neamț, de ce nu?”.
Acesta a precizat că un scor foarte bun în alegerile din 2016, când UNPR va participa de sine stătător în alegerile locale și parlamentare, este obiectivul principal și-l consideră realizabil: ”Cred că a venit momentul să facem din acest partid un partid puternic, să ridicăm ștacheta, să obținem rezultate foarte bune în alegerile viitoare și să facem un viitor guvern, din 2016”.
Venirea primarului de Alexandru cel Bun a fost salutată de Constantin Iacoban. Președintele executiv al UNPR Neamț a vorbit despre experiența lui Ion Rotaru într-ale administrației și politicii, dar și despre activitatea și rezultatele consemnate în dreptul acestuia: ”Este o persoană importantă, nu doar pentru experiența sa în administrație și realizările ca primar, ci și din punct de vedere politic, având în vedere că a câștigat alegerile indiferent cum s-a poziționat. Cert este că a câștigat. Este foarte bun pentru echipa noastră. În 2016 vom merge singuri în alegeri și e important să avem oameni cu experiență, care să ne ajute să obținem rezultatele dorite. Ne bucură că a participă alături de noi la câștigarea președinției de către Victor Ponta. Are mulți prieteni și în rândul primarilor din județ. Alexandru cel Bun este comună mare, iar oamenii țin cont de părerea dlui. Rotaru. Are și ce prezenta, are argumente”.
Și senatorul Liviu Bumbu, prezent la conferință, a avut cuvinte de bun venit: ”Alături de primarul sectorului 2, Neculai Onțanu, care e de asemenea nemțean, de primarii de la Galați și Baia Mare, Ion Rotaru este unul din primarii importanți din țară, cu notorietate indiscutabilă. Este un câștig, nu doar pentru UNPR la nivel județean, ci la nivel național. Este un om cu viziune”.
Ion Rotaru n-a venit singur în UNPR. Tot ieri și-a depus adeziunea Carmen Geanina Apetrei, consilier local la Alexandru cel Bun, pe care Rotaru ”a furat-o de la PRM”. În acest moment, primarul Ion Rotaru are 10 consilieri de bază la el în comună, ceea ce îi asigură o majoritate mai mult decât confortabilă și nicio emoție în privința proiectelor pe care le are.
Dana OSTAHIE
- Selecție de oferte
Ion Rotaru a explicat că adeziunea la UNPR a venit după o analiză riguroasă a ofertelor primite: ”Am mai avut o ofertă. Nu, nu de la PSD, că la PSD nu voi fi primit niciodată. N-am avut discuții despre asta cu PSD. Mai ales că eu și PSD suntem în dispută continuă de vreo doi ani și că mi s-a spus de-acolo că n-au nevoie de cele 4.000 de voturi de la Alexandru cel Bun. E vorba de PLR, am discutat cu dl. Tăriceanu, dar între timp a apărut discordie între partid și domnia sa și-am zis că dacă se desființează după alegeri?”.