0:00

Alianța din vară dintre pesedeu și partidu de unde este dom Culiță (să trăiți!) foncționează în campania asta ca un ceas elvețian făcut pe vapor în Marea Chinei de sud și cumpărat ca orighinal de Podu Iloaiei. Păi, în timp ce campania pentru candidatu social-democraților e făcută cu maximă abnegație de oamenii unepereului, cei de la pesedeu s-o apucat să vază cam care-i pulsu urbei, dar pentru o altă campanie, respectiv cea la primăria Pietrei. Ei bine, în duelul inedit dintre doamna vice premare, de fier, metalurgic vorbind, și dom deputat Marcoci, cu o siluetă ca-n vremurile bune, câștigător o ieșit domnu Munteanu, care o lăsat analiștii de la partid ca la dentist, adică cu mandibula acționată de gravitație în jos. Cine i-o pus să facă sondaje, nu știm, dar rezultatele-s harașo!

Vești noi de la dom vice Dan de la cejeu. După ce o fost aproape să fie deputat, prefect, suptprefect, acuma e vorba că era să fie uns staroste peste colegiul șase în campania asta de lămurit nehotărâții, asta după ce șăfii de la partid i-o promis mie-n sută. Am spus era să fie, pentru că între timp sarcina asta de partid o fost luată de junele Rotaru de la Roman, al cărui tată este un cadru de nădejde al filialei de acolo, a se ceti sponsor, bașca tânăru o fost aproape de scara trenului care ducea la Bruxelles. Sigur, nu-i deloc vesel pentru dom Dan, că iar trebe să vorghească cu cei de mai sus, iar o să se auză, că ar fi pe făgaș pentru deputăție, prefectură și câte mai sunt, până vine altu, care este plantat de sus în jos, fără să-l întrebe.

Falnica comună Crăcăoani promite să fie teatrul unor aprige lupte electorale în viitoarele alegeri. Asta am dedus după ce am aflat că cei din pesedeu stau cu geana pe dom premare și famelia lui, ca pe butelie. Nu fac creștinii nici o mișcare fără să fie fotografiați, filmați și puși la arhivă pentru materialele de peste doi ani. Treaba asta credeam, că este făcută loco, dar nu. Dacă oamenii se duc la târg să bea o bere sub cetate, pac și paparatele social-democrat cu sculele de pozat și dă-i cu fotatul. Acuma, dincolo că ne-am prăpădit de râs, o să-l întrebăm pe junele șăf de la pesedeu, dacă munca de partid de la țară presupune pe lângă cele rurale și cele din sfera multimedia, mai cu seamă că el știe cu ce se mănâncă treaba asta.

Articolul precedentAroganță cu manuale școlare în Neamț
Articolul următorCu adeziune semnată în direct / Ion Rotaru atacă Primăria Piatra Neamţ prin UNPR