În luna decembrie a anului trecut s-au împlinit 40 de ani de la începerea lucrărilor de construire a actualului sediu al Bibliotecii judeţene „G.T. Kirileanu”, o bornă de hotar în dezvoltarea biblioteconomiei în municipiul Piatra Neamţ şi, implicit, în judeţul Neamţ, instituţia oferind la această oră cele mai multe servicii către public dintre toate cele judeţene din ţară. Cum era şi firesc, directorul instituţiei, scriitorul Constantin Bostan, a invitat la conferinţa de presă organizată cu acest prilej pe doi dintre oamenii care au participat direct la înălţarea acestui important lăcaş de cultură – domnii Gheorghe Bunghez şi Mihai Berariu, primul fiind cel care a avut un cuvânt greu de spus la ctitorirea acestui aşezământ de cultură (în calitate de preşedinte al Comitetului judeţean de cultură), al doilea participând efectiv la zidirea lui în calitate de inginer constructor.

„Anul 1972 are pentru noi câteva semnificaţii majore, unele dintre ele îngemănându-se sub semnul unei fericite coincidenţe – a spus Constantin Bostan – acesta fiind anul în care s-a marcat centenarul naşterii lui G. T. Kirileanu. Coincidenţa a făcut ca acel an, 1972, să fie declarat Anul internaţional al cărţii. Din când în când, anumite organisme europene sau mondiale dedică, din când ân când, câte un an unui anumit domeniu. Anul internaţional al cărţii s-a desfăşurat sub deviza „Cărţi pentru toţi”. La Piatra Neamţ exista o bibliotecă municipală înfiinţată prin anii 1948-49, ca fiind o bibliotecă orăşenească. La început avea sediul pe locul unde se află acum Hotelul „Ceahlăul”, iar după ce s-a sistematizat zona, prin anii 1960, a fost mutată în spaţiul unde se află în prezent SC „Parking”. Intenţia construirii unei biblioteci noi la Piatra Neamţ era de prin 1971. Cert este că în ziua de 18 decembrie 1972 s-a trăit fericitul eveniment al inaugurării acestui nou sediu de bibliotecă. Era prima clădire nou construită cu o asemenea destinaţie realizată în România postbelică. A fost marcată astfel şi o necesitate a comunităţii de a avea o bibliotecă generoasă, dar au fost marcate şi cele două evenimente, centenarul naşterii celui care donase aproape 30.000 de cărţi bibliotecii şi a Anului internaţional al cărţii. Din 1974, instituţia devine bibliotecă judeţeană (ca de altfel şi celelalte din ţară). Dezvoltarea ei an de an a făcut ca în 1990 să devină, din nou, neîncăpătoare din perspectiva cerinţelor pe care noi am înţeles că trebuie să le aibă o bibliotecă publică. Anticipând cerinţele de mai târziu, inspirându-mă atunci şi dintr-un schimb de experienţă în Franţa, am pledat pe lângă domnul inginer Alexandru Ţibulcă, prefect în vremea aceea. „S-a lăsat” convins cu înţelegere şi generozitate, astfel că în felul acesta, dându-ne fonduri la final de an 1991, anul următor avea să inaugurăm lucrările de fundaţie la Corpul B al bibliotecii. Vor fi amplasate în holul de la intrare două plăcuţe care vor marca cele două evenimente”.

Gheorghe Bunghez: „Ştiu că presa este mai interesată de contemporaneitate şi mai puţin de rememorări.  Îl felicit pe domnul director pentru iniţiativă pentru că acum 4 decenii s-a întâmplat la Piatra Neamţ un fapt de excepţie. Spunând acest lucru nu vreau nici să arunc unde de nostalgie în legătură cu trecutul acestei părţi de ţară, nici să reabilitez cumva o anume societate, ci pentru a spune că Neamţul a avut la un moment dat, după constituirea judeţului, din 1968, câteva şanse deosebite. Ele s-au aflat în valoarea unor personalităţi care au contribuit la readucerea în actualitate a fostului judeţ Neamţ. În Piatra Neamţ, în perioada 1968-1972 s-au pus la cale foarte multe lucruri, iar în clipa când judeţul a câştigat doi ani consecutiv aşa-zisa întrecere socialistă, când s-a pus problema ce să facem cu banii din premiu, liderul de atunci al judeţului, Ştefan Boboş, a avut o cerinţă inspirată: să nu se îngroape banii în trotuare sau în blocuri,  pentru că acestea oricum se vor face anual, ci să se facă ceva care să rămână. Boboş era înconjurat de nişte oameni de toată lauda – Constantin Potângă şi Dumitru Bârlădeanu, dar şi de Ghica, Mitroi, Mancea şi alţi câţiva. Biblioteca era o instituţie cu semnificaţii aparte, în vechiul ei local jucându-se spectacolele de teatru din oraş. Tiberiu Bjolla a fost arhitectul care a pus pe planşă această construcţie. La ora aceasta, din punct de vedere cultural-artistic, instituţional, biblioteca este cea care a rămas, singura, din păcate, care să ducă mai departe tradiţiile acestui judeţ”.

Mihai Berariu: „Eu am fost repartizat la Piatra Neamţ după absolvire şi am avut şansa să fiu cooptat în colectivul de proiectare a acestei construcţii. Bjolla a făcut proiectul iar eu – structura de rezistenţă, având norocul să particip şi la execuţia lucrării. La vremea respectivă o astfel de construcţie era de un tip deosebit. S-a folosit un tip de planşeu fără grinzi, ceva nou în materie, cupola reprezentând, la vremea aceea, o particularitate deosebită. M-am înţeles foarte bine cu Bjolla. Ca urmare, ulterior, am participat, alături de el, în calitate de asistent, la construcţia catedralei din Adjudeni care mi-a adus, pe lângă multe satisfacţii profesionale, necazuri foarte mari, fiind exclus din partid. Apoi a urmat înscenarea unui proces… Câţiva ani au avut de suferit mai mulţi constructori din acea cauză. Au fost destituiri la mai multe nivele. Dar a trecut… Acum, fiind un tânăr pensionar, am avut un ultim proiect – extinderea stadionului pietrean, etapa a III-a, – pe care l-am realizat cu copiii mei, fata mea fiind arhitectă şi băiatul inginer constructor. Lor le-am predat ştafeta”.

Cum era şi firesc, pentru toate lucrările de reparaţii şi de extindere a bibliotecii făcute între timp a fost solicitată asistenţa tehnică a celui care a ridicat construcţia, inginerul Mihai Berariu, care, între timp, se privatizase, din care cauză directorului bibliotecii (instituţie de stat) i s-a reproşat de către unii şefi faptul că a apelat la o firmă de construcţii particulară şi nu de stat (deşi cele de stat dispăruseră între timp, după 1990). E şi asta istorie…