0:00

Criza economică îmbolnăveşte copiii, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* numărul cazurilor de anemie şi distrofie e în creştere

La secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Neamț au început să apară din ce în ce mai multe cazuri de anemie și distrofie, în special la sugari și copii de vârste mici. „Până în urmă cu ceva timp, nu ne confruntam cu prea multe situații de acest gen, era vorba doar de cazuri răzlețe. Acum, însă, ele au început să apară din ce în ce mai des”, spune dr. Suzana Constantinescu, șefa secției Pediatrie. Principalul motiv pentru care aceste boli încep să se manifeste în rândul tot mai multor copii îl reprezintă, potrivit medicului,  situația economică precară din tot mai multe zone ale județului.

„Foarte mulți părinți au o situație materială foarte proastă, care nu le permite să asigure micuților o alimentație sănătoasă, exact așa cum ar trebui să se întâmple. De aceea, sugarii, copiii de vârste mici, dar și cei ceva mai mari, sunt tot mai expuși acestor boli. Mai mult, au început să reapară și cazurile de rahitism”, punctează dr. Constantinescu. Totuși, șefa secției Pediatrie este de părere că o mare parte din vină o poartă părinții celor mici. „Unii sunt extrem de prost informați, alții nu sunt informați deloc, iar această lipsă de informare în ceea ce privește alimentația corespunzătoare și pașii de urmat pentru o creștere sănătoasă a copilului se răsfrânge exact asupra acestuia din urmă”.

Personalul medical din secția Pediatrie lucrează, în fiecare zi, la „foc automat”. Gradul de ocupare a secției este, mai mereu, de sută la sută, adică 75 de pacienți pe tot atâtea paturi. Fie că este vorba de viroze respiratorii, digestive sau (cazuri mai grave la copiii cu vârste de până la 3 ani) de alte afecțiuni specifice, activitatea din secție este continuă.

Dr. Suzana Constantinescu vine și cu o serie de recomandări pentru părinți, tocmai în speranța de a preveni o supra – aglomerare a secției, cu atât mai mult cu cât, mai ales la sfârșitul de săptămână, pe secție se dau și câte 70 de consultații zilnic.

„Ar fi bine ca fiecare părinte să respecte circuitul specific, adică să se adreseze, în primul rând, medicului de familie la care este înscris. În acest fel, în spital vor ajunge doar cazurile care, într-adevăr, necesită o internare sau investigații amănunțite. Tocmai din cauza aglomerării, avem de-a face și cu părinți a căror atitudine mai puțin plăcută. Fiind vorba de copii, nu refuzăm nicio consultație, dar fiecare trebuie să înțeleagă că și medicii sunt, în primul rând, oameni, nu zei. Facem tot ce ne stă, omenește, în putință pentru a acoperi toate solicitările”, a conchis șefa secției Pediatrie a SJU Neamț. (A. SÎRBU)

Articolul precedentIzvorul Muntelui se vrea stațiune turistică
Articolul următorSatul Potoci, scos la lumină și apă