4cariereinsuceavapixabayEuropa este puternic afectată de o penurie de şoferi de camion, problema fiind acută îndeosebi în Marea Britanie, dar nu numai. Rafturile magazinelor rămân goale, iar producătorii îşi închid linii de producţie, multe grupuri de logistică pregătindu-se pentru un Crăciun dramatic în condițiile în care retailerii avertizează că multe bunuri nu vor fi în stoc.

În SUA, lipsa de şoferi de camion este atât de severă, încât unii manageri de flote caută forţă de muncă peste graniţe.

În Europa, criza de şoferi de camion, deja existentă, se va adânci anul viitor odată cu creşterea salariilor şi accentuarea penuriei de forţă de muncă, avertizează şeful uneia dintre cele mai mari companii de transport din lume, relatează Financial Times.

Luis Gomez, preşedinte pe Europa în cadrul XPO Logistics, o companie de transport de marfă listată în New York, se aşteaptă ca această criză să perturbe Crăciunul, noi reglementări din UE urmând să pună şi mai multă presiune pe retaileri şi producători anul viitor.

La ce salarii să te aștepți pentru un astfel de job

Ce înseamnă asta pentru tine? Dacă ești șofer, o astfel de situație, dramatică, de altfel, se poate traduce prin mai multe oportunități de angajare și salarii mai mari. Dacă nu ești șofer (cel puțin nu de camon) și ești nemulțumit de cum merg lucrurile în plan profesional, poate că ar fi un moment bun pentru reconversie profesională, mai ales dacă nu te sperie gândul unor curse lungi. Efortul este, până la urmă, recompensat cu bani frumoși.

O simplă căutare pe JobRadar24 după termenii cariere în Suceava, de exemplu – un oraș ca oricare altul din România, ba chiar mult mai sărac, inclusiv în oportunități – îți va arăta că șoferii de camion chiar au de unde alege în această perioadă, nefiind deloc puține locurile de muncă.

Se caută șoferi categoria C+E pentru comunitate, care vor fi plătiți cu 80 de euro pe zi, se caută șoferi categoria B pentru panificație, cu program flexibil, se caută șoferi categoria B pentru autoutilitare, transport comunitate, unde nici măcar experiența nu este obligatorie.

Sunt foarte căutați șoferii pentru distribuție, dar și șoferii de categorie B pentru taximetrie în oraș.

Nu lipsesc nici ofertele pentru străinătate: există oferte de joburi pentru șoferi categorie C+E pentru Germania, cu salarii de 1.800 – 2.500 de euro pe lună, pentru șoferi pentru aceleași categorii dar în țări ca Suedia, Norvegia, Finlanda, unde se acordă și diurnă de 60 – 70 de euro pe zi, dar și pentru Belgia, Olanda sau Franța.

Cererea se oglindește perfect în joburile disponibile nu doar pentru Suceava, dar pentru oricare alt oraș al țării.

Revenind la lipsa de șoferi pe plan mondial, în Marea Britanie, companiile de transport pun deficitul pe seama Brexitului, dar şi a pandemiei. Recent, publisherii şi retailerii au avertizat cu privire la posibile întârzieri în livrarea cărţilor de Crăciun pe fondul acestui deficit, scrie The Guardian, citată de Ziarul Financiar.

Un studiu realizat de Transport Intelligence relevă faptul că, pe lângă Marea Britanie, cele mai afectate ţări europene afectate de această criză sunt Polonia şi Germania.

Estimările Ti arată că deficitul din Polonia era de aproximativ 124.000 de şoferi în 2020. Polonia este una dintre cele mai afectate ţări europene, deficitul pe 2020 fiind de aproximativ 37%.

În Germania, între 45.000 şi 60.000 de şoferi de camion „lipseau“ de pe piaţă în 2020, iar numărul este în creştere. Deficitul este aşteptat să atingă 185.000 de şoferi până în 2027.

Franţa se confrunta în 2019 cu un deficit de aproximativ 43.000 de şoferi de camion. În Spania, deficitul se ridica la 15.340 anul trecut și situația nu s-a îmbunătățit nici aici.

Preşedintele XPO Logistics arată că această criză la nivel european nu se va tempera anul viitor din cauza introducerii unor reglementări europene mai dure privind transportul rutier comercial, relatează Financial Times.

„Noile reglementări vor intra în vigoare pe 21 februarie şi vor crea noi constrângeri de capacitate şi inflaţie“, a declarat acesta, adăugând că se va înregistra o creştere a costurilor de transport „în următoarele 18 luni cel puţin“.

Din februarie, şoferii de camion vor fi supuşi unor reglementări mai stricte menite să protejeze forţa de muncă de condiţii precare de muncă şi salarii scăzute.

În SUA, deficitul de şoferi de camion a devenit atât de pronunţat, încât unii administratori de flote caută forţă de muncă peste graniţe.

America s-a confruntat dintotdeauna cu un astfel de deficit, însă pandemia l-a accentuat odată cu închiderea şcolilor de pregătire, demisia unor şoferi şi introducerea unor sisteme mai stricte de testare pentru droguri şi alcool, arată Bob Costello, economist-şef la American Trucking Associations.

Pe acest fond, pare o idee tot mai bună obținerea atestatului pentru categoriile căutate, pentru că e clar că situația nu se va schimba prea curând.

Articolul precedentFlorin Cîțu, Prim-ministru interimar: „Execuția bugetară la 9 luni de zile arată că într-o perioadă foarte scurtă de timp am pus economia României pe drumul corect”
Articolul următorDSP Neamț: Amendă 10.000 lei pentru vaccinarea nepermisă cu AstraZeneca la doza 3
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.