Criminal în serie, trimis în judecată

* Spiru Românaşu a ucis de două ori, la 10 ani distanţă

Criminalul care are faimă în comuna Valea Ursului, Spiru Românasu, în vârstă de 59 de ani, a fost trimis în judecată, pentru al doilea omor pe care l-a comis în ultimii 10 ani. Individul a fost arestat în septembrie 2013, după ce i-a crăpat capul cu toporul unui consătean de-al său, în vârstă de 71 de ani. Disputa dintre cei doi a plecat de la faptul că Românaşu îl suspecta pe Mihai Codreanu că-I fură bostani şi porumb de pe câmp. Bănuielile i-au fost confirmate într-o zi, când şi-a prins vecinul în flagrant. S-au certat aprig, iar seara, ca un făcut, s-au întâlnit la crâşma din sat şi conflictul s-a reaprins. A fost ultima dată când Mihai Codreanu a fost văzut în viaţă. A doua zi, cadavrul lui a fost găsit la marginea satului. Era plin de sânge şi cu capul crăpat, cel mai probabil cu un topor.

Românaşu n-a recunoscut nici o secundă că el ar fi criminalul, deşi pe un teren care îi aparţine, în apropierea locului în care a fost găsit mortul, erau urme de sânge, pălăria şi pantofii victimei. Abia la reconstituire, criminalul a admis că el este autorul faptei şi a recunoscut inclusiv faptul că a transportat victima, cu căruţa, până în locul în care a abandonat-o. Exact la fel a procedat acum 10 ani, când a fost acuzat de uciderea altui consătean, Spiru Campău, pe care l-a cărat într-o mlaştină. Atunci a trecut  o săptămână până ce mortul a fost găsit, iar petele de sânge de pe căruţă se degradaseră, aşa că nu a putut fi stabilit ADN-ul. Deşi anchetatorii au avut indicii că Românaşu l-a ucis pe Campău, pentru că acesta era martor într-un dosar penal împotriva lui, nu au fost suficiente probe pentru a-l aresta. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Suceava. Două persoane rănite într-un accident la Bivolărie

Două persoane au fost rănite în urma unui accident...

Incendiu la hala de reparații vagoane din Pașcani. Muncă grea pentru pompierii ieșeni

Pompierii militari din cadrul ISU „Mihail Sturdza” al Județului...

Botoșani Cal salvat după ce a căzut într-un beci adânc de peste doi metri

Un cal a fost salvat, în cursul dimineții de...