Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț a demarat propria cercetare în cazul crimei de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Anca Daniela Patriche era în timpul programului de lucru când a fost ucisă de soțul ei, vineri, 10 ianuarie, cu puțin înainte de ora 16. A fost înjunghiată în cabinetul ei din secția Chirurgie, unde mersese ca să-și predea documentele noii asistente șefe. În acea zi, ea tocmai semnase actele pentru noua funcție, de director de îngrijiri, în urma concursului pe care l-a câștigat. „Am fost la fața locului împreună cu șeful Serviciului control în domeniul securității și sănătății în muncă, chiar în seara incidentului. Am adunat datele preliminare, având în vedere că este un accident de muncă mortal. Vom continua cercetările conform competențelor noastre, urmează să facem audieri, să solicităm documentele necesare. Va trebui să stabilim cauzele directe, dacă sunt legate de angajator, și împrejurările în care s-a produs această tragedie”, a declarat Ioan Popescu, șeful ITM Neamț.
Extinderea cercetărilor în acest caz deschide o nouă perspectivă asupra siguranței pe care spitalul trebuie să o asigure angajaților, în primul rând, dar și pacienților. Pe lângă normele din Codul Muncii, din legislația sanitară și din contractul colectiv de muncă, Spitalul Județean ar trebui să ia în considerare concret, după acest tragic incident, modul individual în care unitatea sanitară abordează protejarea angajaților, dar nu numai. Fie și numai prin raportarea doar la normele de bază amintite, reiese că „angajatorul are obligația să asigure securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă” și „răspunde de organizarea activității de asigurare a sănătății și securității în muncă”. Crima din spital a scos la iveală un risc la care, poate, nimeni nu s-a gândit până acum, dar, odată apărut, ar trebui găsită o soluție. (C.I.)