Creșteri salariale pentru anumite categorii de bugetari

Parte din angajații de la stat vor beneficia de creșterea salariului cu 10 procente. Măsura a fost luată în ședința de Guvern din 23 mai, important fiind faptul că drepturile bănești se vor majora în două tranșe. Prima, de 5% va fi cu începere de luna viitoare, iar diferența se va acorda abia din septembrie.

Vizați de măsură sunt funcționarii publici și personalul contractual din aparatul de specialitate al primarului din localitățile care au până la 20.000 de locuitori. Salariații de la agențiile județene pentru protecția mediului vor avea aceleași drepturi bănești precum cei din Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

Angajații care vor avea mai mulți bani din iunie sunt și cei din administrația centrală, cultură, diplomație, dar și aceia de la Oficiul Național al Registrului Comerțului și Registrul Comerțului de pe lângă tribunale. Beneficiari ai măsurii sunt și cei din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului, a ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice, centrale și locale și cele aflate în coordonarea prim-ministrului dar și cele aflate sub controlul Parlamentului.

Prin aceeași ordonanță de urgență se prevede posibilitatea angajatorilor de a deconta achiziția de ochelari pentru salariații care folosesc în mod obișnuit un echipament cu ecran, pe o durată mare a timpului de lucru, în limita a 500 de lei de persoană.

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Foto. A pierdut 40 tone de furaje din cauza unui foc de miriște. Pompierii și voluntarii au luptat patru ore cu focul!

Un incendiu s-a produs, vineri, 2 octombrie 2026, după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Crasnaleuca, din județul Botoșani. Un depozit de furaje, situat într-o fermă, a fost cuprins de flăcări, după ce în apropiere cineva a dat foc la resturile vegetale de pe o miriște. 

Atenție, șoferi! Elicoptere vor survola principalele drumuri din județ

Șoferii din județul Neamț trebuie să fie atenți în...

Bodești Incendiul provocat de la Oșlobeni – raportul polițiștilor

Actualizare: Femeia acuzată că incendiat o anexă din gospodăria...

FOTO&VIDEO Botoșani. Echipamente noi pentru polițiștii criminaliști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani...

Suceava. Incendiu puternic la o casă din Hancea

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de 2...

Iași. Camion răsturnat pe DN 24

Un camion care transporta semințe de floarea-soarelui s-a răsturnat...