bani copiiLegea care aprobă Ordonanța de urgență prin care alocațiile de stat vor fi indexate anual, din oficiu cu rata medie a inflației a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis.

Măsura a fost luată în condițiile în care inflația din ultimul an a depășit așteptările, prețurile pentru bunuri și servicii, inclusiv cele de bază majorându-se considerabil.

De la 1 ianuarie 2024 alocația de stat pentru copii ar trebui să fie în cuantum de:

  • 718 lei copiii cu vârste între 0 și 2 ani și pentru copiii minori cu handicap;
  • 291 de lei pentru copiii între 2 și 18 ani și pentru tinerii care au împlinit 18 ani care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la absolvire.

Z.C.

Articolul precedentSocial-democrații, rezoluție pentru aderarea imediată a României în spațiul Schengen. Carmen Elena-Nastasă, prezentă la Congresul PES
Articolul următorVIDEO. FOTO. Turist din Iaşi în comă pe Ceahlău
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.