Decizia interzicerii tuturor adunărilor publice și private cu mai mult de 1.000 de persoane luată astăzi, 8 martie, de autorități și valabilă până pe 31 martie, are prevederi anume pentru școli și spitale. Sunt interzise vizitele aparținătorilor în spitale, iar cursurile în școlile unde apar cazuri de infectare cu coronavirus se suspendă prin decizia Comitetului județean pentru Situații de Urgență.

corona ms 8martie

Într-un comunicat de presă emis astăzi, Ministerul Sănătății face următoarele precizări:

Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată.

De asemenea, evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la Direcțiile de Sănătate Publice locale.

Acceptul sau refuzul organizării va fi transmis în baza unei analize care ține cont de natura evenimentului, grupa de vârstă a participanților, modalitatea în care participanții ajung la eveniment și durata deplasării către eveniment, dacă există posibilitatea ca la eveniment să participe persoane pentru care există posibilitatea să fi fost în zone de risc sau să fi intrat în contact cu persoane contaminate.

Această decizie este valabilă până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul național al României și există posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației.

De asemenea, în aceeași perioadă, nu vor mai fi organizate stagii de practică în spitale pentru studenții la medicină și farmacie, cu excepția situațiilor de voluntariat în sprijinul medicilor.

În aceeași perioada, până la 31 martie a.c., aparținătorii pacienților nu pot efectua vizite în spitale.

Vă informăm că a fost realizată și aprobată procedura de suspendare a cursurilor în unitățile de învățământ în cazul apariției cazurilor de COVID – 19 (coronavirus) în respectivele unități. Procedura este utilă pentru luarea măsurii de suspendare a cursurilor în mod rapid și unitar, prin decizie a comitetului județean pentru situații de urgență”. (ZCH.NEWS)

Articolul precedentBeată la volan, de ziua ei
Articolul următorFOTO: Soț și soție răniți, după ce mașina în care erau s-a izbit într-un indicator de beton