dr Mirela GradinaruVineri, 28 februarie, datele oficiale arată că sunt 157 de persoane auotizolate la domiciliu și au fost prelevate probe de la 4 persoane, la care se așteaptă rezultatele de la Iași. Au fost transmise la Prefectura Neamț 7 solicitări de sprijin pentru hrană din partea a 20 de persoane care locuiesc în Piatra Neamț, Ștefan cel Mare, Dobreni și Timișești. Este vorba de persoane care sunt izolate în case și nu au pe nimeni din familie sau vecini care să le cumpere și să le aducă cele necesare, hrană și produse de igienă. Conform situației raportată de Direcția de Sănătate Publică Neamț, în ultimele 24 de ore au fost 302 persoane care s-au întors din străinătate și au completat chestionarele, neurmate de măsuri, întrucât veneau din zone neafectate de coronavirus. „Sunt 32 de persoane care au răspuns incomplet în aceste chestionare, sau care n-au răspuns la telefon ori numerele de telefon erau invalide. Dintre acestea, în 29 de cazuri situația a fost transmisă la Inspectoratul Județean de Poliție Neamț pentru verificări”, a precizat dr. Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al DSP Neamț. Situația la zi a fost prezentată în ședința Colegiului Prefectural de astăzi, 28 februarie. La nivelul DSP Neamț s-a instituit prelungirea programului de lucru până la ora 20 pentru personalul din Compartimentul supravegherea stării de sănătate, în vederea acoperirii volumului de muncă. Conducerea DSP a solicitat spitalelor din județ să asigure un spațiu de izolare, format din salon cu un pat și grup sanitar propriu, cu personal medical dedicat, desemnat pentru izolarea cazului suspect până la sosirea rezultatelor la teste. S-a dispus ca în secțiile de Boli Infecțioase din spitalele din județ să se stabilească spații în care vor fi internate suspiciunile sau cazurile de infectare cu noul coronavirus. Personalul DSP Neamț monitorizează zilnic starea celor în carantină și sunt sprijiniți de medicii de familie din comunități.

Prevenirea îmbolnăvirii se face prin respectarea celor 10 reguli transmise de Ministerul Sănătății: spălați-vă pe mâini cât mai des cel puțin 20 de secunde; evitați contactul cu eprsoane suspecte de infecții respiratorii acute; nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile; acoperiți-vă gura și nasul când strănutați și tușiți; nu luați medicamente anitvirale și nici antibiotice decât în cazul în care vă prescrie medicul; curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool; utilizați masca de protecție doar în cazul în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave; produsele Made in China sau pachetele primite din China nu sunt pericuolase; suanți la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau din zonele în carantină din Europa de cel puțin 14 zile; animalele de companie nu transmit coronavirus.

telverde msExistă linia verde la numărul 0800800358, ce poate fi apelată între orele 8-23, de cei care vor să afle informații despre modul cum se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alt detalii legate de conduita preventivă. Telverde este strict pentru informare și nu este un număr de urgență!

Persoanele în carantină și cele izolate la domiciliu beneficiază de concediu medical acordat retroactiv, în baza unei adeverințe speciale emisă de DSP Neamț în fiecare caz în parte. Cei aflați în restricție de mișcare și care sunt angajați, beneficiază pe perioada de carantină de indemnizație plătită din Fondul național unic de asigurări de sănătate, în cuantum brut lunar de 75% din salariul de bază. Copiii care sunt izolați acasă împreună cu familia au dreptul la adeverință medicală de scutire pentru școală. (C.I.)

Articolul precedentGala meseriilor la Târgu Neamţ
Articolul următorFirmă amendată cu 25.000 lei și peste 472.000 lei confiscați pentru bușteni fără acte

1 COMENTARIU

  1. Pai dacă trăiați in Italia ce se întampla?Sinucideri in masă?Mare e grădina Domnului si mulți mai sar si gardul.

Comentariile sunt închise.