0:00

Corona Brașov – Ceahlăul: 1-0 (1-0). Schimbare de atitudine, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Vasile Miriuță și-a catalogat proprii jucători drept ”proștii lumii”, după înfrângerea cu ultima clasată. Acum patru etape, tot el le spunea că sunt ”cei mai buni din campionat”.

Ceahlăul a respirat greu în aerul rarefiat al înâlțimilor. A început să ”gâfâie” și de patru etape nu mai câștigă. E greu, când Vasile Miriuță are la dispoziție un nucleu de 7-8 jucători, pe care-i ”stoarce” la fiecare joc, ca pe niște lămâi. Restul sunt pe statele de plată ale clubului pietrean, dar în teren par niște jaloane. Semnale de alarmă privind subțirimea lotului, incapabil să reziste la partidele din campionat și Cupa României, am tot tras, însă conducerea administrativă și-a văzut de-ale ei. Când Vasile Miriuță cerea atacanți în lot – și chiar a avut pe cine să transfere, vezi cazul senegalezului Bebeto, care a impresionat de la prima apariție pe stadion – conducerea administrativă s-a făcut că plouă. Când am vorbit de cazul mijlocașului Monroy și că el ar fi trebuit rezolvat în folosul ambelor părți, nu pentru a alina orgoliul rănit al conducătorilor clubului nemțean, iar n-a ascultat. Așa că, acum, Ceahlăul trage ponoasele pentru o administrare defectuoasă a campaniei de transferări, care s-a prelungit până toamna târziu. Emil Dică nu joacă nici măcar cu ultima clasată (ne puteam permite ”luxul” de a-l vedea în teren?) și, din nou, ne întrebăm: când e bun de joc pentru Ceahlăul? De albanezul Edon Hassani, văzut ca un tânăr de perspectivă de antrenorul Vasile Miriuță, nici nu poate fi vorba, pentru că i s-a reziliat contractul, pe nevăzute, fără să mai fie anunțată presa, ca atunci când a fost transferat. Tot ce s-a întâmplat în ultimele patru etape pare un scenariu bine pus la punct pentru a scăpa de contractul ”costisitor” al antrenorului Vasile Miriuță, eventual să fie reziliat după metoda Marin Barbu. Ce rost mai are să plătești aproximativ 5.000 de euro unui antrenor, când obiectivul de evitare a retrogradării, atât de drag lui Gheorghe Ștefan, în ultimii ani, a fost îndeplinit cu trei etape înainte de finalul turului?

Meci de Liga I cu trei spectatori!

Meciul de la Brașov a început cu numai 3 (trei!) oameni în tribuna cochetului stadion Tineretului, dar ăsta este rezultatul politicii de atragere a spectatorilor la meciurile Ligii I, practicată de șefii FRF și LPF! Ceahlăul spera să câştige pe terenul ultimei clasate şi să recupereze punctele pierdute în etapa trecută, în faţa Stelei. Nemţenii au avut parte însă de un teren îngheţat la Braşov, iar gazdele s-au adaptat mai bine. A fost de ajuns o fază fixă şi o eroare a lui Jovic ca meciul să fie decis. Dâlbea a executat bine o lovitură liberă, portarul Jovic a ezitat, respingându-și balonul în proprie poartă şi gazdele conduceau din minutul 20. Miriuţă a schimbat rapid, dar n-a riscat cu Tăbăcariu și l-a introdus pe Onciu, un mijlocaș axat pe fazele defensive, forţat şi de accidentarea lui Constantinescu, așa că nimic nu s-a mai modificat pe tabelă, deși pietrenii au avut câteva situații favorabile. În prima repriză, Chitoșcă a trecut pe lângă gol în două rânduri, iar în partea a doua a jocului, Golubovic și Lucas Garcia nu au reușit să înscrie. La ultima fază periculoasă a meciului, Lucas Garcia, nemarcat în 6 metri, a trmis cu capul exact în brațele lui Marc, așa că Ceahlăul ajunge la patru meciuri consecutive fără victorie, în timp ce brașovenii, doar cu Sergiu Buș atacant veritabil, bifează a doua victorie a sezonului. De remarcat, faptul că atunci când Golubovic nu marchează, nici Ceahlăul nu înscrie, dar căpitanul Ceahlăului joacă exact ceea ce vor șefii Ceahlăului. Cum aceștia nu sunt interesați să-l păstreze, Golubovic pare tentat să se transfere acolo unde îi este mai bine și, mai mult ca sigur, va pleca de la Ceahlăul. Apoi, nu s-a mai spus nimic de prelungirea contractelor lui Constantinescu și Stana, jucători care au muncit în acest campionat pentru clubul nemțean. Poate, dacă ar fi fost prelungite contractele, cei doi jucători ar fi evoluat altfel în teren, știindu-se în siguranță. Așa, intră în perioada sărbătorilor, în ultimele șase luni de contract, iar asta înseamnă incertitudine.
Ceahlăul termină anul 2013 cu 27 de puncte în 19 meciuri, pe locul 8 al clasamentului Ligii I.

Miriuță și-a pierdut răbdarea

Antrenorul Vasile Miriuță și-a ieșit din minți la pauză, când și-a apostrofat serios jucătorii în vestiar, dar, mai ales la final, când nu și-a mai putut stăpâni nervii: ”Suntem proştii lumii! Jovici şi-a băgat singur mingea în poartă. Dacă o băgam pe fiica mea în poartă, lua mingea pe piept la 6 anişori. A doua repriză am dominat, am avut 4-5 ocazii. Aşa se întâmplă când iei un gol de cascadorii râsului şi nu mai revii în meci. În 19 etape, mie nu mi-a făcut nimeni un cadou de genul ăsta”.
Gheorghe Ştefan spune că 8 e un loc bun pentru Ceahlăul, care și-a propus clasarea între primele 10 echipe. ”Dacă am vrea mai mult, n-am fi realiști”, crede el.

FORMAȚII:

Corona: T. Marc – Burlacu, Damian, Asanovic, V. Munteanu – Dâlbea, Miranda – Neacşa (min. 90 – H. Popa), Stănescu (min. 90 – Chirciu), Vranjkovic – Buş.
Antrenor: Ionel Gane.

Ceahlăul: Jovic – Dumitraş, Cânu, Ichim, Rusu – Stana, Achim (min. 46 L. Garcia) – Gheorghiu, Chitoşcă (min. 60 – Popadiuc), Golubovic – Constantinescu (min. 18 – Onciu).
Antrenor: Vasile Miriuţă.

Corona Brașov – Ceahlăul: 1-0 (1-0). Schimbare de atitudine, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Corona Brașov – Ceahlăul: 1-0 (1-0). Schimbare de atitudine, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Cristi SOROCEANU
FOTO: Gelu CRĂCANĂ

Articolul precedentConsilierul Vasile Dron atacă bugetul spitalului
Articolul următorMâncați porcul liniștiți, DSV veghează!

1 COMENTARIU

  1. CORECT ! Pentru asa conducere, un loc mai mult in clasament inseamna prime de joc (care nu s-au dat de cateva luni bune) si batai de cap cum sa mai mulga clubul de bani in folos propiu. Daca Stefan, sau altcineva, puneau bani din buzunar, altfel era condus clubul, asa cand vin banii de la C.J.,C.L., societati si clienti subt papuc politic,banul public este o vaca de muls.

Comentariile sunt închise.