arsene dulama
Arsene și Dulamă, un cuplu cimentat de Justiție?

Scos din funcție pe motive confecționate pueril, Laurențiu Dulamă, consilier PMPși fost vicepreședinte al CJ Neamț, a câștigat ăn primă instanță procesul pe fond cu Instituția Prefectului neamț și cu Județul Neamț, prin Consiliul Județean Neamț. Decizia politică, îmbălsămată stângaci în acte administrative care să genereze încetarea mandatuui, a fost desființată de un complet al Sectiei a II-a Civil de Contencios Administrativ şi Fiscal a tribunalui Neamț: Solutia pe scurt: Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamantul Dulamă Laurenţiu Cristinel în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului – Judeţul Neamţ, Judeţul Neamţ şi Consiliul Judeţean Neamţ prin Preşedinte. Anulează referatul nr. 5638/25.04.2018 privind încetarea de drept a mandatului de consilier judeţean a reclamantului precum şi Ordinul nr. 119 din 25.04,2018 privind încetarea de drept a mandatului de consilier judeţean a reclamantului, emise de Prefectul Judeţului Neamţ. Anulează referatul constatator cu nr. 9.766 din 24.05.2015 precum şi Hotărârea cu nr. 99 din 30.05.2018 emise de Consiliul Judeţean Neamţ, prin care a fost declarat vacant locul de consilier judeţean ocupat de reclamant. Respinge cererea de anulare a actelor de soluţionare a plângerilor prealabile, ca lipsită de interes. Obligă pârâtul Consiliul Judeţean Neamţ la repunerea reclamantului în situaţia anterioară actelor administrative anulate, respectiv la repunerea reclamantului în funcţiile de consilier judeţean şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Obligă pârâtul Consiliul Judeţean Neamţ, la plata tuturor îndemnizaţiilor lunare avute de la momentul emiterii actelor administrative anulate şi până la repunerea reclamantului în funcţie efectiv. Obligă în solidar pârâţii la plata sumei de 10.000 lei către reclamant, reprezentând daune morale. Obligă în solidar pârâţii la plata sumei de 4.720 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce poate fi depus la tribunalul Neamţ. Pronunţată în şedinţa publică din 26.10.2018.

Dacă și Curtea de Apel Bacău va confirma decizia de la Neamț- în mod normal este greu de dat altă decizie- vom asista la o situație inedită la nivel județean. (V.B.)

Articolul precedentRomaşcanul Dan Stănescu, un nou record mondial: 1.500 de flotări în 53 de minute
Articolul următorCompartiment nou la Spitalul „Sf. Dimitrie” Târgu Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.