Actualizare:
După investigații amănunțite în Centrul de Primire a Urgențelor Roman, medicii au stabilit că fetița are arsuri pe 10-12% din suprafața corpului.
„Copilul, în vârstă de un an, avea arsuri de grad 1-2, pe o suprafață corporală de 10-12%, prin apă clocotită: pe piciorul stâng și pe coapsa internă dreapta, pe jumătate de față și urechea dreaptă, în zona interscapulovertebrală, adică între omoplați. A fost stabilizată în CPU și transferată cu elicopterul la Spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași”, a declarat dr. Maria Andrici, managerul Spitalului Municipal de Urgență Roman.
În această seară, 22 martie, un copil de un an, din Roman, a fost transferat cu elicopterul SMURD la Iași.
Echipajul de ambulanță care a preluat copilul de acasă l-a găsit în stare foarte gravă.
“Pacientul avea arsuri cu lichid fierbinte, de gradul III-IV. A fost adus la CPU al Spitalului Municipal de Urgență Roman și de acolo transferat cu elicopterul la Spitalul de Arși din Iași”, potrivit asistentei șefe Luminița Rozoschi, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Neamț.
Vom reveni.
(C.I.)