WhatsApp Image 2022 09 13 at 19.47.13Actualizare ora 20.35: Ultimele informații referitoare la starea copilului sunt pozitive. La CT nu au apărut traumatisme astfel că micuțul va rămâne cel mult peste noapte sub supraveghere medicală. Este o adevărată minune ținând cont de faptul că micuțul a căzut de la etajul IV, de la aproximativ 10 metri înălțime, pe cimentul din fața blocului. Cel mai probabil, copacii din fața blocului au atenuat căderea, salvându-i viața.

Actualizare: O informație de ultim moment de la locotenent Irina Popa, ISU Neamț, spune că echipajul SMURD Terapia Intensivă Mobilă care a preluat copilul, la o primă evaluare, ar fi văzut doar niște escortații la nivelul capului. Se așteaptă rezultatul de la Computer Tomograf, în funcție de acesta se va decide dacă va fi solicitat elicopterul SMURD pentru a fi transportat la Iași.

Știre inițială: Un accident dramatic a avut loc în această seară, 13 septembrie, în jurul orei 19,00, într-o familie de pe strada Fermelor, din Piatra–Neamț. Un copilaș de numai doi ani a căzut de la fereastra apartamentului în care locuiește familia, de la etajul IV al blocului.

Din primele informații a reieșit că un copilaș, în vârstă de 2 de ani, din Piatra Neamț, în timp ce se afla la etajul IV al unui bloc, s-ar fi rezemat de fereastră, moment în care ar fi căzut la parterul blocului.

În urma impactului, a suferit leziuni, fiind transportat la o unitate medicală, pentru a i  se acorda îngrijiri de specialitate”, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Printr-o minune, copilul a supraviețuit căderii, însă are leziuni foarte grave și, din primele informații oferite de directorul medical al SAJ Neamț, Alexandru Vîlcu, urmează să fie dus la o unitate medical ieșeană, cel mai probabil la Spitalul de Copii Sfânta Maria. Polițiștii ajunși la fața locului l-au găsit pe micuț plângând și încercând să se ridice.

Mama copilului se află în stare de șoc și o ambulanță a fost solicitată pentru a-i acorda îngrijiri.

Angela Croitoru

Articolul precedentZiua Pompierilor la Piatra-Neamţ
Articolul următorISU Neamț anunță că un urs a fost semnalat la Hangu. Prefectul confirmă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.