0:00

Copii cu vârste între 4 și 7 ani din cartierul Văleni, al municipiului Piatra Neamț s-au distrat două săptămâni la atelierele de vară „Șotron” găzduite de Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu”. Programul educațional destinat copiilor defavorizați le-a oferit participanților prilejul de a se juca, desena, dansa, de a asculta povești, de a afla despre cum pot proteja natura și mediul în care trăiesc, alături de coordonatorii Grațiela Bălcescu și Daniela Stoicescu, împreună cu volutarii Marsilena Răducu și Roxana Pârvu. Inițiat de Asociația Ovidiu.Ro în parteneriat cu Asociația InfinitEdu., proiectul „Șotron” oferă module educaționale axate pe metode de învățare centrate pe copil și care asigură elemente pentru activități cu diferite teme din sfera științelor. După Piatra Neamț, proiectul a ajuns și la Școala Gimnazială „Alexandru Mitru” din Tașca.

Copiii au avut parte de o experiență de învățare de neuitat, despre noțiuni elementare și utile pentru vârsta lor: salutul, întâlnirea de dimineață, respectarea regulilor de grup, să ne prezentăm, noțiuni de igienă, lecturi (Omida mâncăcioasă), animale sălbatice și domestice, floră și faună, experimente (adaptarea plantelor la mediu, germinarea – mica sămânță), observarea (floarea soarelui, porumbul și alte plante, kit de îngrijire plante), desen după contur (Magia culorilor), mindfulness, elemente Montessori, muzică, joc și mișcare (sunet și culoare), ce este prietenia, reprezentând principalele caracteristici ale acestor întâlniri. Alături de copii, parteneriatul cu Asociațiile Ovidiu.Ro și InfinitEdu. a fost util și bibliotecarilor, cărora li s-a asigurat un suport formativ și un kit cu material educaționale (cărțile de joc Montessori, cărți ilustrate pentru copii, set unifix cu fișe de lucru, un set de patternuri însoțite de modele de carton, jocuri tip puzzle, materiale pentru experimente – pungă de germinare, pungă cu diverse semințe, pipete, bețe de plastic etc.).

Vacanța de vară este, și în acest an, perioada în care Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” oferă copiilor din municipiul Piatra Neamț oportunitatea învățării și dezvoltării creativității prin joc și lectură, prin diverse activități în cadrul proiectului „Biblioteca de vacanță”. (ZCH. NEWS)

Articolul precedentAvertizare de fum prin RO-ALERT. Incendiu la o hală, în Târgu Neamț
Articolul următorFemeie în stare gravă, după ce a căzut în beci