Copiii în vârstă de 5 ani trebuie înscriși la grădiniță obligatoriu și fără liste preferențiale

După adoptarea noului calendar și stabilirea datei de 8 iunie pentru începerea înscrierii copiilor la grădiniță, Ministerul Educației și Cercetării a publicat și procedura. Prioritate au copiii care deja frecventează grădinița și care vor fi reînscriși începând din 25 mai, și cei de grupa mare, care este obligatorie: „Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare și, cu precădere, în acest an școlar, a prevederilor Legii nr. 56/2019, asigurând cuprinderea tuturor copiilor de 5 ani în grupa mare, ca parte a învățământului general obligatoriu”, se spune în document. Pentru reînscrierea și înscrierea copiilor la grădiniță, părinții pot comunica unității de învățământ prin poștă electronică, telefonic sau fax, datele necesare pentru a fi introduse în aplicația specifică din Modulul SIIIR – Înscriere la grădiniță 2020-2021.

Copiii în vârstă de 5 ani trebuie înscriși la grădiniță obligatoriu și fără liste preferențiale

Pentru situația în care cererile de înscriere sunt mai multe decât numărul de locuri existent într-o unitate de învăţământ, se vor aplica mai întâi criteriile de departajare generale și apoi criteriile de departajare specifice. Criteriile specifice trebuie adoptate și publicate până la data de 29 mai 2020. Ministrul Educației insistă și atenționează cadrele didactice să renunțe la favoritisme cu părinții: „Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de către consilierul juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 29 mai 2020) nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri. Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ va preciza documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul validării cererii-tip de înscriere. Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale”.

Criteriile generale sunt:

-existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);

-existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;

-existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă;

-existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului, însoțit de certificatul de orientare școlară, eliberat de Comisia de orientare școlară și profesională.

Înscrierea la grădiniță a fost decalată anul acesta de coronavirus. Anul trecut, reînscrierea a început pe 6 mai și înscrierea pe 20 mai, prima etapă.

(C.I.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...