Copiii de la ”Luceafărul” au ”strălucit” pe scena de la Consiliul Județean

luceafarul spectacol 01Copiii de la Asociaţia de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale – ”Luceafărul” au ”strălucit” joi, 3 decembrie, pe scena de festivități de la Consiliul Județean, cu ocazia unui spectacol dedicat Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități.

Copiii au recitat poezii, au cântat colinde și au interpretat instrumental cântece specifice sărbătorilor de iarnă. Publicul a fost unul deosebit, format din familiile și prietenii copiilor, alături de care au stat reprezentanți ai autorităților județene și locale.

„Este momentul în care îi salutăm pe beneficiarii noștri, persoane cu dizabilități și familiile acestora, este momentul în care ne dorim să fie văzuți de comunitate ca pe niște persoane frumoase, persoane cu abilități și persoane care merită să fie admirate și respectate și merită să facă parte din comunitatea noastră”, a spus Daniela Coman, președinta Asociației ”Luceafărul”.

luceafarul spectacol 02Președintele Consiliului Județean Neamț a ținut un scurt discurs despre importanța organizării unui spectacol cum a fost cel pus în scenă de ”Luceafărul”. „În astfel de momente, așa cum am mai spus-o și cu altă ocazie, ne dăm seama cât suntem de norocoși, chiar dacă lefurile în administrație sunt mici, chiar dacă din anumite puncte de vedere nu avem satisfacțiile pe care ni le dorim, chiar dacă se schimbă Guvernul și oamenii politici. Societatea în asamblu face eforturi ca să integreze acești copii și îi asigur pe toți cei implicați că încercăm și vom încerca în continuare să-i ajutăm”, a spus Iacoban.

Copiii au reușit să transmită mesajul lor, dincolo de tematica spectacolului, un mesaj care a demonstrat celor prezenți că merită să fie în mijlocul comunității, că au abilități demne de apreciat și că pot oferi ceea ce cu toții, la rândul nostru, ar trebui să oferim: iubire. La spectacol a urcat pe scenă și un cor de muzică psaltică ce a interpretat mai multe cântece specifice sărbătorii Nașterea Domnului. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...