Piatra Neamț : Oră de cultură civică la Primărie

Elevi la primărie

Elevii clasei a IV-a de la Şcoala Generală nr. 3 din Piatra Neamţ l-au vizitat vineri, 25 martie, primarul municipiului, la iniţiativa învăţătoarei Mariana Burghelea.

Propunerea cadrului didactic a venit în cadrul unei inedite ore de Educație Civică ce a avut ca temă – Comunitatea locală. Primarul Dragoş Chitic le-a prezentat copiilor care este rolul administrației publice locale și cum funcționează aceasta, după cum informează cei de la Primăria Piatra Neamţ.

Pentru că au spirit civic şi sunt interesaţi de ceea ce se întâmplă în oraşul în care trăiesc, micuţii au avut şi câteva întrebări pentru edil: ce proiecte are municipalitatea pentru ca orașul nostru să fie cel mai frumos din zona Moldovei, când şi dacă se va da o lege prin care toate persoanele care nu păstrează curățenia să fie amendate cu cel puțin 100 de lei, care este cea mai grea parte din a fi primar, dacă se vor construi locuri de joacă pentru copiii mai mari sau când se va construi mall-ul despre care se vorbește atât de mult.

Întâlnirile celor de la Primăria Piatra Neamţ cu elevii din municipiu vor continua şi în perioada 18-22 aprilie, în cadrul programului ”Școala Altfel.”

Andreea AMARIEI

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...

Muniție descoperită în timpul unor lucrări la Roman și Tămășeni

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit, pe...

Bărbat din Neamț, dispărut după ce a plecat spre o unitate medicală din Iași

Polițiștii nemțeni caută un bărbat în vârstă de 51...