0:00

Copac căzut peste un magazin dintre blocuri, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDuminică seara, 5 iulie, la ora 18,30, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat că o creangă a unui copac a căzut peste un magazin din municipiul Roman, de pe Aleea Revoluţiei. La locul intervenţiei s-au dus cinci subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, cu o autospecială.

„Magazinul este o construcţie solidă, cu ziduri serioase din beton şi cu acoperiş bine făcut, astfel că nu au fost pagube produse de creanga copacului”, a declarat slt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „Este vorba despre un corcoduş bătrân, care avea nişte crengi încărcate cu fructe. Bine că nu erau copii în copac când s-a întâmplat, pentru că s-ar fi putut accidenta”.

Pompierii au tăiat creanga, care era destul de groasă, şi au degajat zona. Având în vedere că restul corcoduşului a rămas la locul lui, poate n-ar fi rău ca magazinul expus riscului să-şi pună o boxă din care să răsune aversimentul lui Mărgineanu: „Cade!!!! Dă-te bă că cade copacul!”.

(C. MIRCEA)

 

Articolul precedentPrimarii de pe Valea Muntelui amenință cu blocarea DN 15
Articolul următorSpitalul Roman a scăpat de acreditare! Punctaj bun la calitatea serviciilor medicale
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.