Polițiștii de la Biroul de Ordine Publică Piatra-Neamţ, sprijiniţi de Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău şi de jandarmi din cadrul IJJ Neamţ, însoţiţi de lucrători ai Poliţiei Locale Piatra-Neamţ, au acţionat în Piaţa Centrală, în ziua de 5 martie, pe linia combaterii contrabandei cu ţigări. Au fost vizate zonele în care au tarabe comercianții din Republica Moldova, mulți dintre ei având printre mărfuri și țigări de contrabandă. În total au fost confiscate peste 3.600 de ţigarete, iar 4 persoane sunt cercetate pentru contrabandă.
“Astfel, la standul gestionat de o femeie de 35 de ani, domiciliată în Piatra Neamţ, poliţiştii au găsit 1.320 de ţigarete. De asemenea, la standul unei alte femei, tot de 35 de ani, din Negreşti, au fost găsite 1.400 de ţigarete provenite din contrabandă. Şi asupra unui tânăr de 20 de ani, domiciliat în Săvineşti, au fost găsite 520 de ţigarete, iar la o femeie de 50 de ani, domiciliată în Roznov, 400 de țigarete, tot fără forme legale”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
Deși au domiciliul în județul Neamț, toți cei 4 sunt, de fapt, cetățeni moldoveni. Pe numele lor au fost deschise dosare penale pentru contrabandă. (C.M.)