Controale în spitale după scandalul infecţiilor? Deocamdată, NU!

Controale în spitale după scandalul infecţiilor? Deocamdată, NU!Ministerul Sănătății ar putea dispune, în perioada următoare, verificarea rapoartelor întocmite de unitățile spitalicești în privinţa infecțiile nosocomiale (intraspitalicești).

Potrivit medicului Daniela Marcoci, director adjunct al DSP Neamț, la sfârșitul acestei săptămâni, reprezentații Ministerului Sănătății au făcut o instruire la care au participat și reprezentanții DSP-urilor.

Printre altele, s-a discutat și despre infecțiile nosocomiale. Acest aspect ne poate duce cu gândul la faptul că Ministerul Sănătății ar putea demara niște controale tematice pe acestă temă. Deocamdată nu a fost dată nicio dispoziție în acest sens”,a spus Marcoci.

Această măsură își are rădăcinile în noul scandal din lumea medicală care arată că o parte dintre victimele tragediei de la ”Colectiv” au murit nu din cauza arsurilor, ci din cauza nerespectării protocoalelor de dezinfecție și nerespectării procedurilor de asepsie și antisepsie.

Un medic de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț, sub protecția anonimatului, a spus pentru ZCH NEWS că totul pleacă de la raportările șefilor de secții din spitale care, după obiceiul moștenit din perioada comunismului, nu declară situația reală a infecțiilor nosocomiale.

Este practică proastă moștenită din comunism, pe care medicii o pun în aplicare și acum. Aceea că totul trebuie să pară perfect. Foarte greșit! Neștiind pericolul existent într-o anumită zonă a unui spital nu ai cum să știi ce măsuri de prevenție să iei”, a spus medicul.

Județul Neamț nu face nici el excepție de la exemplele negative din țară. Mai multe, AICI. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Acțiuni ale poliției în Neamț. Două rețineri și o încarcerare

Polițiștii nemțeni au pus în aplicare mai multe măsuri...

Bărbat prins la Roman cu zeci de litri de substanțe toxice

Polițiștii din Roman au depistat în flagrant un bărbat...

Iași. Rețineri DIICOT pentru acuze de trafic de minori și proxenetism

Două persoane, o femeie de 20 de ani și...

Alerte despre copii dispăruți, restricții rutiere și vreme severă, pe panourile publice din 17 orașe

Alertele emise de Ministerul Afacerilor Interne despre copii dispăruți,...

Acțiuni ale poliției în Neamț. Două rețineri și o încarcerare

Polițiștii nemțeni au pus în aplicare mai multe măsuri...

Bărbat prins la Roman cu zeci de litri de substanțe toxice

Polițiștii din Roman au depistat în flagrant un bărbat...

Alerte despre copii dispăruți, restricții rutiere și vreme severă, pe panourile publice din 17 orașe

Alertele emise de Ministerul Afacerilor Interne despre copii dispăruți,...

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadocia, într-o...