Contribuabilii mijlocii s-au întors la Fiscul județean

La aproape trei ani de la centralizarea administrării fiscale, contribuabilii mijlocii au revenit Fiscului din Neamț. Ordinul președintelui ANAF 2716 se aplică din data de 7 noiembrie 2018 și stabilește că fiecare administrație a finanțelor publice județeană are competență de administrare a contribuabililor mijlocii cu domiciliul fiscal în acel județ. Acești contribuabili mijlocii au fost selectați și actualizați la începutul acestei luni, în baza unor criterii ce includ cifra de afaceri, numărul de angajați. Lista contribuabililor mijlocii trecuți de la direcția regională la administrația județeană va fi publicată și pe site-ul ANAF.

Contribuabilii mijlocii s-au întors la Fiscul județeanRevenirea în administrarea instituției județene a contribuabililor mijlocii reduce birocrația din ultimii trei ani, pentru depunerea unor documente aceștia trebuind să facă drumuri la Iași. Pe de altă parte, Administrația Finanțelor Publice Neamț își poate exercita direct prerogativele legale, până acum instituția fiind doar o punte de legătură între contribuabilii mijlocii și regională. Fiscul județean reia, acum, inclusiv activitatea de colectare a taxelor, impozitelor, contribuțiilor și altor obligații de plată ale contribuabililor mijlocii, dar și controlul, inspecția și partea de recuperare a creanțelor fiscale. „Trecerea contribuabililor mijlocii din nou în administrarea instituției județene este un fel de reorganizare a activității, dar pe aceeași structură de personal, din câte cunosc”, a declarat Cristian Aanei, liderul Sed Lex Neamț.

Contribuabilii mijlocii s-au întors la Fiscul județeanÎn luna februarie 2016, de la AFP Neamț au fost transferați în jur de 200 de contribuabili mijlocii către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași. Conform normelor de la acea vreme, între contribuabilii mijlocii transferați celor 8 direcții regionale fiscale au fost de la societăți comerciale, firme cu capital majoritar sau integral de stat, companii și societăți naționale, până la institute de cercetare-dezvoltare și regii autonome. (C.I.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Neamț. Accident în comuna Ștefan cel Mare – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

ANM: Moldova sub cod portocaliu de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza și...

Botoșani. Bucătărie distrusă de foc – proprietarii au scăpat cu viață

Un puternic incendiu s-a produs în zorii zilei de...