Problema contractului de acordare a licențelor de transport dintre Urbtrans și Troleibuzul a fost dezbătută, vineri, 9 septembrie, și în conferința de presă a celor de la ALDE Neamț. Pornind de la întrebările adresate de cei din media locale, care au profitat de faptul că Ion Asaftei, co-președintele ALDE Neamț, este și vicepreședintele Consiliului Județean Neamț și că Alexandru Mihai, consilier județean, a fost și membru AGA la Troleibuzul, cei din partid au încercat să explice modul în care văd ei situația.
„Și în acest domeniu, ca și în alte domenii din România, avem sectoare unde sunt și anumiți băieți deștepți. Așa o fi fost un băiat deștept și pe linia asta, Troleibuzul – Urbtrans, care fie n-a fost atent în anumite momente, fie a fost foarte atent și a dus atenția într-o anumită zonă, care, pe cale de consecință, adună dosare în acest moment. Cert este un lucru: oamenii sunt plecați în concedii. I-a apucat o oboseală brusc. Dacă se va dovedi o nuanță penală, vor fi sesizate organele abilitate ale statului. N-aș putea să vă spun mai multe, deși știu. E o viermuială adevărată la transportul ăsta. Consiliul Județean Neamț nu a făcut nicio plângere până acum”, a spus Ion Asaftei.
Cum marea problemă a contractului a pornit de la subvențiile pe care CJ-ul le acordă celor de la Troleibuzul, deputatul Cătălin Drăgușanu a amintit de o listă de semnături ale pensionarilor care au beneficiat de gratuitate la transportul în comun, listă care pare să fi fost semnată de o singură persoană. „În campania electorală, noi am tot spus. Am venit cu niște tabele de semnături făcute de aceeași mână. Dacă eram procuror, mă autosesizam. Nu e nevoie neapărat să reclame cineva”, a spus Cătălin Drăgușanu.
Întrebările despre subvențiile acordate de CJ pentru Troleibuzul s-au îndreptat mai apoi către Alexandru Mihai, consilier județean și membru AGA la societatea de transport. Cei din presă au semnalat faptul că, pe traseele pe care înainte operau firmele private și se scotea profit, Troleibuzul susține acum că se merge pe pierdere și solicită subvenții.
„Subvenția nu se dă pentru pierderi. Subvențiile nu se dau pe bilet, ci pe kilometru, în baza unui algoritm, și sunt pentru categorii defavorizate – pensionari, elevi, studenți. Banii pleacă de la CJ către Urbtrans și abia după aceea către Troleibuzul. Se face o comisie la începutul fiecărei luni, cu reprezentanți de la Urbtrans și CJ. Este interesant că toate au ieșit la suprafață abia acum. S-au publicat traseele acum câteva săptămâni, dar nimeni nu a spus nimic atunci”, a spus Alexandru Mihai.
Consilierul județean a încercat să explice de ce este necesară o firmă de transport care să nu țină de domeniul privat: „În ultimii doi ani și jumătate am fost membru AGA la Troleibuzul. De un an și jumătate a fost o strategie a CJ și s-a dorit ca Troleibuzul să devină operator regional și toate demersurile s-au făcut în acest sens. În Cluj Napoca și Târgu Mureș transportul este gratuit pentru toate categoriile de pensionari. Se dau și acolo subvenții. La Alba Iulia, subvenția este de 12-13 milioane, aici este la jumătate. La final, nu suma contează, ci trebuie să vedem pentru ce se duc acești bani, trebuie să avem condiții de transport civilizate. În străinătate, la Madrid sau Roma, transportul este făcut de firmele Consiliului Local, nu de privați. Dacă privatul ar avea o cursă la 20:35, de exemplu, la Gârcina, ar putea să spună că nu se duce pentru 2-3 oameni, pe când firma Consiliului se duce și pentru acei oameni”. (Andreea AMARIEI)