De ceva luni bune, cei de la Hanu Ancuței își văd nestingheriți de lucrările de construcție la o terasă, activitate ce nu „beneficiază” nici până acum de autorizație de construcție. Asta, în ciuda repetatelor sesizări, atât din partea unor locuitori ai comunei Tupilați, cât și din partea presei.
Primăria Tupilați a amendat firma care realizează lucrările, iar reprezentantul Inspectoratului în Construcții, inspector Romeo Gavriliu, a fost la fața locului și a dispus măsuri. Primarul Petru Gherghel ne-a mărturisit că s-a săturat de această problemă: „Azi sau mâine voi merge cu polițiștii acolo. Eu am sesizat organele de anchetă, instituțiile statului și aștept să se ia măsuri. Asta e chiar nesimțire”. (C.T. STURZU)