roman 01

Experiența licitațiilor din ultimii 10 ani arată că, în proporție de aproape 90%, lucrările la investițiile din Roman sunt câștigate de firme de pe plan local. Chiar dacă fiecare are de mâncat o pâine din bugetul local, uneori gura unora este mai flămândă. Așa se face că unele contestații la licitații se fac și de firme din Roman. Un exemplu este licitația pentru artera Roman Vest, adică ocolitoarea de la Pompieri la Kaufland. Dacă săptămâna aceasta trebuia semnat contractul cu asocierea de firme romașcane – Imrom și Hidroterm, lucrurile s-au amânat deoarece există o contestație din partea altei societăți romașcane – Occidental Construct.

„Așteptăm să semnăm contractul cât mai repede, deoarece vrem să începem lucrările din această toamnă. Vom executa lucrări atât la instalații, cât și la lărgire. Chiar dacă nu vom turna asfalt, vom putea balasta pe partea lărgită. Licitația este contestată de Occidental Construct. Licitația este corectă. E dreptul lor. Mă bucur că nu s-au înțeles între ei, așa arătăm că totul e transparent. Să se clarifice lucrurile”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.

Pentru PIDU suplimentar, licitație finalizată în această lună și care presupune o continuare a proiectului european, dar pe bani numai de la bugetul local, lucrarea a fost câștigată de Occidental Construct.

O altă licitație contestată, de data aceasta de o firmă din Bacău și una din Vaslui, a fost pentru parcarea etajată de la Piața Centrală. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a dat dreptate Primăriei, însă firma din Bacău a atacat  decizia la Curtea de Apel. „Săptămâna trecută, instanța ne-a dat și ea dreptate, astfel încât contractul va fi semnat cu Contact Steel și Modern Construct. Fiind deja mijloc de toamnă, vom amâna lucrările până în primăvara anului viitor”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.

Mai puține probleme au fost pentru lucrarea de construire a arterei Roman Est, cea care pleacă de la Podul de la Gâdinți, traversează drumul județean spre Sagna și iese în E85, în zona Dedeman. Lucrarea vizează ultima porțiune, prima parte fiind executată de mai bine de doi ani cu bani de la bugetul local și un sprijin consistent de la CJ. Ultimul segment este finanțat cu bani de la Guvern.

„Vom da și noi o parte din bani, iar restul vin prin HG 28. Banii există pe hârtie. Dar, oricum, decontările se fac abia după ce se execută parte din lucrări”, a precizat primarul Laurențiu Leoreanu. Contractul pentru această lucrare este câștigat de Darcons și Imrom, iar de astăzi va începe trasarea, pe terenurile agricole, a drumului. (C. MATEI)