pietricica turism

schifirnet

O succintă fişă biografică a ilustrului sociolog Constantin Schifirneţ ar cuprinde: data şi locul naşterii: 29 august 1945, Bahna, judeţul Neamţ; starea civilă: căsătorit, are un copil – Elena; studiile şi cariera:  absolvent, în 1963, a Colegiului  Naţional „Ferdinand I“ din Bacău, între anii 1963 şi 1968, a urmat Facultatea de Filosofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi; a fost cercetător la „Centrul de Cercetări pentru Problemele Tineretului“ în perioadele 1968-1990 şi 1996-2004;  fost director general în Ministerul Culturii, în perioada 1990-1994; este cofondator al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“ din Bucureşti; membru al Asociaţiei Europene de Sociologie, din 2007; este profesor universitar la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA, Bucureşti şi coordonatorul Şcolii Doctorale „Ştiinţele comunicării“; locuieşte în Bucureşti.

* Despre ciudatul nume al său: “În comuna de unde sunt eu, Bahna, de care aparţin nouă sate, sunt multe familii care poartă acest nume. De altfel, Iorgu Iordan, un mare lingvist şi filolog, a publicat, în 1983, un Dicţionar al numelor de familie româneşti. Am avut, vă daţi seama, curiozitatea să caut numele meu. Şi l-am găsit. Deşi în acest dicţionar Iordan susţine că majoritatea numelor româneşti au origine străină – cum m-aş fi aşteptat să aibă şi al meu -, despre Schifirneţ spune că provine de la scăfârlie. Pur românesc, deci”.

* Despre copilărie: “Pentru că am crescut într-o familie de ţărani, care nu erau foarte avuţi, dar, oricum, mijlocaşi, am văzut suferinţele părinţilor mei. Eu am trăit dramele pe care n-aş vrea ca vreo generaţie să le mai trăiască, şi anume confiscarea bunurilor din gospodăria părinţilor de către perceptorii fiscali. Tatăl meu cumpărase, prin 1950, două hectare şi jumătate de pământ, care, adăugate la zestrea mamei şi la zestrea lui, deveniseră o povară, pentru că nu avea bani să plătească acele cote la stat. Eu nu m-am născut cu o bibliotecă”.

* Despre profesie: “Iniţial, am fost repartizat la ziarul Scânteia tineretului. Când am ajuns la Bucureşti, mi s-a spus că s-a făcut un schimb de repartiţii: un absolvent de la Bucureşti, cu relaţii la autorităţi, a dorit să fie angajat la Scânteia Tineretului, iar mie mi s-a oferit să lucrez la Centrul de Cercetări pentru Problemele Tineretului, ce urma să se înfiinţeze în noiembrie 1968. Nu regret deloc această providenţială schimbare. Nu cred că aş fi fost un bun ziarist! Şi, alături de alţi colegi, am realizat ample cercetări asupra unor teme fundamentale despre vârsta tânără. Eu am studiat mai ales probleme ale tineretului universitar şi probleme legate de cultură”.

* Despre funcţia de la Ministerul Culturii: “Am fost chemat de către secretarul de stat de atunci, Andor Horváth, care mi-a povestit despre ce este vorba. Şi el, şi Andrei Pleşu, care era ministru al Culturii, mi-au spus atunci că îmi cunoşteau activitatea de cercetător pe teme de cultură. Şi am fost numit director general al direcţiei Animaţie Culturală, Biblioteci şi Inspectorate culturale. Dar, ce să vă zic, nu m-a prins munca asta. Aţi stat acolo totuşi patru ani, timp în care s-au schimbat şase miniştri. Ceea ce a fost o problemă, pentru că se realizau cu greu lucrurile pe care ni le propuneam. Fiecare ministru venea cu ideile lui. Era, la început, o presiune foarte mare, din partea unor grupuri. Oameni care voiau să cumpere instituţiile de cultură, să devină ei proprietari, pentru că urmăreau ca acele instituţii să fie desfiinţate, fiind considerate comuniste. Domnul ministru Pleşu, însă, a acţionat să nu fie desfiinţate, ci doar schimbate, modernizate. Totuşi, s-au realizat şi câteva lucruri bune în perioada aceea – a apărut legea drepturilor de autor, am reuşit să dezvoltăm nişte relaţii cu alte ţări”.

La mulţi ani, Constantin Schifirneţ!

Nicolae SAVA