Constantin Adam la “Campionii României”: “Antrenorul dedicat ia locul unui părinte”

Antrenorul de atletism al CS Cimentul Bicaz (colaborează şi cu CS Ceahlăul Piatra Neamţ) Constantin Adam a participat la cea mai recentă reuniune din cadrul manifestării “Campionii României în şcoală, liceu şi universitate”, organizată în Neamţ de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST).

Întâlnirea a avut loc la Şcoala Gimnazială “Iulia Hălăucescu” din comuna Tarcău. “Sportul este frumos şi greu în acelaşi timp, dar bucuriile sunt imense. Antrenorul dedicat ia locul unui părinte şi se implică în educarea sportivilor săi pentru a reuşi împreună. Iar marea mea bucurie a fost atunci când am avut sportivi pe podium la campionatele naţionale. Am plâns pentru bucuria acelor copii, pentru că ştiu cât de mult au muncit şi m-au ascultat. Pentru reuşitele mele ca sportiv am zâmbit şi voi zâmbi în continuare. Bucuria copiilor îmi va da mereu emoţii aparte şi sigur voi mai plânge”, a spus Constantin Adam.

Întregul material dedicat reuniunii de la Tarcău – AICI. (ZCH NEWS; FOTO: M. MIHALCEA – DJST Neamţ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...